Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Contribuție la sănătate pentru venituri din dobânzi
Salariaţii, pensionarii şi persoanele fizice autorizate care câştigă venituri suplimentare din dobânzi la depozite bancare, din dividende, acţiuni bursiere sau drepturi de proprietate intelectuală sunt taxaţi, de la 1 ianuarie 2017, cu 5,5%, reprezentând contribuţia pentru sănătate. Pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei este posibil să se elimine impozitul pe venit şi plata CASS.
Potrivit Codului fiscal intrat în vigoare anul trecut, de la 1 ianurie 2017, peste 10 milioane de români vor da mai mulţi bani la stat, odată cu extinderea obligaţiei contibuţiei de sănătate de 5,5% pentru veniturile suplimentare obţinute din dobânzi la depozitele bancare, din chirii sau dividende, prevăzută în Codul fiscal intrat în vigoare anul trecut. Legislația fiscală impune limite inferioare și superioare pentru calculul CASS, indiferent de venitul lunar obținut. Astfel, contribuția de 5,5% la sănătate se aplică unei baze de calcul ce nu poate fi mai mică de un salariu minim brut pe țară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția. Cât privește plafonul maxim al bazei lunare de calcul a CASS, acesta reprezintă valoarea a de cinci ori câștigul salarial mediu brut. Încadrarea în acest plafon va fi stabilită de ANAF, prin decizia de impunere privind plățile anticipate.
Așadar, în cazul depozitelor şi conturilor bancare, al acţiunilor şi drepturilor de proprietate intelectuală, veniturile suplimentare vor fi impozitate cu 21,5%, reprezentând contribuţia pentru sănătate de 5,5% adăugată la cota de impozitare a câştigurilor de 16%. De exemplu, la o sumă economisită de 10.000 de lei într-un depozit bancar, pe o perioadă de un an, la cea mai bună dobândă din piaţă, de 2,35%, câştigul brut este de 235 de lei. Din această sumă se va reține cota de impozitare de 16% aplicată la veniturile din dobândă, plus CASS de 5,5%, astfel că venitul net din dobândă va fi de 184,4 lei. Persoanele care obţin venituri din dividende vor plăti o cotă de 10,5%, după aplicarea contribuţiei pentru sănătate de 5,5%, în condițiile în care, anul trecut, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% la 5%, în urma modificării Codului fiscal.
Prin urmare, de la 1 ianuarie 2017, pentru dobânzi se va datora obligatoriu CASS, chiar dacă persoana obține venituri de natură salarială, din activități independente (PFA) sau din chirii. De exemplu, la o dobândă de 1.000 de lei pe an, banca va reține 16 lei impozitul pe venit, iar ANAF va emite decizia de impunere pe anul respectiv cu taxa CASS de 5,5% din venitul brut de 1.000 de lei, pe care persoana va trebui să o plătească în termen de 60 de zile. Majoritatea analiștilor nu înțeleg de ce ANAF emite impunerea de plată a CASS și nu se oprește acest impozit la sursă, adică la bancă apoi virament către ANAF, așa cum se procedează în cazul impozitului pe venit.
Suma minimă de plată la CASS pentru cei care realizează doar venituri din dobânzi, chirii sau dividende a crescut, anul trecut, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 1.250 de lei. Potrivit calculului de 5,5% x 1.250 de lei rezultă 68,8 lei, sumă pe care o persoană cu depozit bancar, care obține un câștig din dobândă de câțiva lei, o va plăti lunar pentru CASS, în cazul în care nu este angajată cu contract de muncă sau pensionată.
Comisia de buget a adoptat, miercuri, un raport favorabil asupra proiectului de lege care vizează modificarea Codului fiscal pentru ca pensiile mai mici de 2.000 de lei să beneficieze de eliminarea impozitului pe venit şi plata CASS.