Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Controale tematice în pieţele agroalimentare
ANSVSA a demarat la începutul lunii aprilie controalele specifice perioadei premergătoare sărbătorilor pascale, acestea urmărind respectarea condiţiilor de siguranţă alimentară în pieţe, unităţi de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică. Inspectorii veterinari atrag atenţia asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească carnea de miel, ouăle, peştele pentru a fi sigure pentru consumatori.
Medicii veterinari angajaţi ai direcţiilor judeţene ale autorităţii au intrat într-un program special de lucru pentru luna aprilie, dedicat verificărilor modului în care sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare în unităţile de producere şi de desfacere a produselor care ajung pe masa tradiţională de Paşti a românilor, a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Mai mult, pe parcursul lunii, este asigurată permanenţa la nivelul DSVSA judeţene, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. La sediile, dar şi pe site-ul acestora vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
Pe de altă parte, pentru că în această perioadă carnea de miel este la mare căutare, iar în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Constanţa, Sibiu, Timiş şi Hunedoara a fost confirmată prezenţa scrapiei (o boală neurodegenerativă naturală, transmisibilă și fatală a ovinelor și caprinelor), ANSVSA monitorizează permanent circulaţia pe teritoriul naţional a mieilor şi iezilor destinaţi sacrificării, dar şi întregul traseu de la ferme către abatoare autorizate sanitar-veterinar.
Controalele inspectorilor veterinari vor avea în vedere modul în care sunt respectate cerinţele în ceea ce priveşte starea de sănătate a animalelor sacrificate şi regulile privind transportul, abatorizarea sau tăierea etc.
„Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA. În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate temporar, organizate în condiţiile legii”, susţin reprezentanţii ANSVSA.
Activitatea de sacrificare a mieilor în spaţii amenajate temporar se realizează numai în perioada 15-28 aprilie 2019, între orele 7:00-17:00.
În ceea ce priveşte carnea de miel, inspectorii veterinari atrag atenţia că loturile de carne de miel trebuie livrate din abatoare însoţite de certificat sanitar-veterinar. Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar se poate obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi postmortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar.
„Marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană”, atrag atenţia reprezentanţii ANSVSA.
În ceea ce priveşte ouăle, producătorii şi comercianţii care valorifică astfel de produse, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare, iar ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor.
În cazul peştelui şi produselor din pescuit, spaţiile şi locurile de comercializare trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi. „Gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă şi să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere”, spun reprezentanţii ANSVSA.