Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Controversă pe tema rețetei originale de paste carbonara
Dezbaterea privind pastele carbonara s-a aprins după ce Luca Cesari, un istoric al artei culinare şi scriitor din Bologna, a publicat un videoclip pe Instagram în care a prezentat ceea ce este, în opinia sa, versiunea originală a acestei specialități clasice a bucătăriei romane, scrie Reuters.
În rețeta sa, Cesari a renunţat la ingredientele obişnuite cum ar fi brânza italiană pecorino şi falca de porc și a folosit brânză Gruyere elveţiană, usturoi, bacon şi ouă jumări. El a spus că a revenit la reţeta originală publicată într-o revistă italiană cu aproape 70 de ani în urmă şi că a încercat să arate evoluţia reţetei pe parcursul deceniilor. „Am refăcut pur şi simplu reţeta de carbonara din 1954, prima care a fost publicată în revista Cucina Italiana. Nu e vina mea dacă aceea a fost prima reţetă de carbonara”, a declarat el pentru Reuters, arătând că „de-a lungul timpului, au apărut o serie de reţete diferite de carbonara, inclusiv cele cu şuncă crudă în anii 1950. În Statele Unite există versiuni cu midii sau ciuperci”.
Alberto Grandi, un alt specialist în istoria gastronomiei, care a fost supus şi el criticilor pentru că a pus sub semnul întrebării tradiţii culinare italiene, a sărit în apărarea lui Cesari. Într-o înregistrare video publicată pe Instagram, el a denunţat un soi de „gastronaţionalism care ne împiedică să reflectăm cu calm asupra temelor referitoare la gastronomia noastră”. Printre practicile considerate de italieni erezii alimentare se numără pastele cu sos ketchup sau pizza cu ananas, precum și băutul unui cappuccino după masa de prânz, potrivit Reuters.