Controverse pe tema încălzirii globale înaintea summitului de la Copenhaga

Prima evaluare a fluxurilor de carbon din Uniunea Europeană arată că emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură depăşesc capacitatea de absorbţie a ecosistemelor, în special în cazul celei intensive, scrie „Le Figaro“. Acest ultim studiu vine cu doar o săptămână înainte de summitul pe probleme de mediu de la Copenhaga şi completează lupta între cercetători: cei care elaborează studiile şi scepticii, care îi acuză pe primii de manipulare, subiect tratat pe larg în cotidianul francez „La Tribune“. La Copenhaga, între 7 şi 18 decembrie, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, delegaţi din 192 de ţări se vor reuni pentru încheierea unui acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care presupune şi alocarea unor fonduri consistente în acest sens.

Cu cât data de 7 decembrie, startul discuţiilor la nivel înalt pe probleme de mediu, se apropie, cu atât media este bombardată cu numeroase studii şi previziuni, de multe ori contrarii în privinţa fenomenului de încălzire globală. Un ultim studiu în acest sens face pentru prima oară bilanţul global al emisiilor de gaz carbonic în Uniunea Europeană (Nature Geoscience, 23 noiembrie 2009), scrie cotidianul „Le Figaro“. Acest bilanţ ia în considerare nu doar emisiile de gaze cu efect de seră legate de activităţile industriale, de transport, de sectorul rezidenţial, dar şi schimbul de carbon între soluri, vegetaţie şi atmosferă, care trec în esenţă în mediul terestru prin fotosinteză şi respiraţie. Acest flux este important deoarece pădurile, preeriile şi turbăriile sunt capabile, ca şi oceanele, de a sechestra (stoca) o parte din CO2 care se acumulează în atmosferă şi contribuie la încălzirea globală.

Ultimele previziuni înainte de summit

În timp ce aceste schimburi rezultă în majoritatea regiunilor lumii din sechestrarea unei părţi din CO2-ul eliberat în atmosferă de către om, bilanţul arată că, în Europa, emisiile de oxid de azot (N2O, protoxid de azot sau NeO) şi de metan (CH4) - alte două gaze cu puternic efect de seră - produse de culturi şi de animale depăşesc capturile de CO2 făcute de păduri şi preerii. Protoxidul de azot este produs de degradarea îngrăşămintelor chimice de bacterii, iar metanul este eliberat în atmosferă de digestia vitelor şi excrementele lor. Ecosistemele terestre ale UE emit astfel, în cele din urmă, mai multe gaze cu efect de seră decât absorb. Ele adaugă 3% de „echivalent CO2“ emisiilor atribuite combustibililor fosili. Echilibrul este aproape acelaşi pe întregul continent, fiind incluse aici şi Turcia, Ucraina şi Belarus.

Astfel, UE, în ceea ce priveşte captarea de CO2, se clasează prin urmare printre codaşi. Peste tot în lume, jumătate din gazele cu efect de seră eliberate în atmosferă de activităţile umane sunt absorbite de oceane şi de ecosisteme terestre. Statele Unite (n.r. - unul dintre cei mai mari poluatori ai planetei, alături de China şi India) sunt mai bine plasate decât UE, întrucât ecosistemele lor terestre absorb aproape 25% din emisiile de CO2 de origine antropică (0,4 miliarde de tone de carbon sechestrate contra 1,7 miliarde de tone emise), relevă studiul citat de „Le Figaro“. „Dacă vrem ca mediul natural să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, trebuie să învăţăm să gestionăm în mod diferit emisiile de metan şi protoxid de azot din agricultură“, explică Detlef Schmulze, de la Institutul Max Planck din Iena (Germania), care a condus studiul. La acest moment, studiile au demonstrat că SUA şi China sunt responsabile pentru 40% din emisiile globale de CO2.

Pe de altă parte, Grupul de experţi interguvernamental asupra evoluţiei climatului (GIEC) estimează că, dacă progresia emisiilor nu este eradicată, creşterea temperaturii medii a planetei va putea atinge până la 6 grade până în 2100, provocând secete, inundaţii şi alte catastrofe.

Printre ultimele previziuni apocaliptice făcute în acelaşi context al desfăşurării summitului pe probleme de mediu se numără potenţiala transformare a Mării Moarte într-o simplă baltă, informează „Ouest-France“, printre cauze numărându-se „devierea cursurilor de apă care alimentează marea, activitatea turistică şi schimbarea climatică ce are o puternică influenţă asupra pluviometriei într-una din cele mai aride zone din lume“, potrivit experţilor citaţi de presa franceză.

Marea Moartă, cea mai sărată întindere de apă din lume, coboară cu un metru pe an, iar malul său s-a retras pe alocuri cu mai mult de un kilometru. În total, ea a pierdut din 1970 o treime din suprafaţă şi ar putea seca din 2050.

Război între sceptici şi experţii „vinovaţi“ de studiile alarmiste

Timp de 20 de ani, Grupul interguvernamental de experţi asupra climatului (GIEC - creat de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) la cererea G7-ului) modelează opinia publică, îşi încep, la rândul lor, jurnaliştii de la „La Tribune“ ancheta asupra unei reţele astăzi contestate. Ziarul francez anunţă, totodată, nori grei pentru GIEC.

În ultimele luni, Grupul interguvernamental de experţi asupra climatului este ţinta unei dezlănţuiri de critici pe internet: „Încălzirea globală este doar o fantezie de stânga, o mistificare pentru a lansa un capitalism verde“ etc. Cauza acestei dezlănţuiri? Câţiva cercetători (britanicii celebrului Centru pentru Cercetare Meteorologică Hadley şi ai Universităţii din East Anglia şi germanii Universităţii din Kiel) au bruiat recent mesajul asupra încălzirii globale repetat de douăzeci de ani de GIEC.

GIEC afirmă că fenomenul rezultă din acumularea de gaze cu efect de seră (GES) de care este în mare măsură responsabilă activitatea umană.

Dar, conform studiilor acestor laboratoare germane şi britanice, se pare că temperatura globală ar fi rămas aproape neschimbată între 1998 şi 2008. Şi chiar ar putea scădea timp de una sau două decenii. O notă falsă care cade în momentul cel mai nepotrivit, cu câteva zile înainte de Conferinţa ONU asupra climatului, la Copenhaga, care va aborda sistemul internaţional de luptă împotriva schimbărilor climatice, scrie „La Tribune“.

De partea scepticilor, Richard Lindzen, profesor la MIT, „a plecat din GIEC trântind uşa după el“, estimând că obiecţiile sale asupra retro-acţiunilor climatice nu erau ascultate, relatează cotidianul francez. Într-un articol publicat de „Wall Street Journal“ acum trei ani, el aminteşte îndepărtările colegilor lui Henk Tennekes (Olanda), Aksel Winn-Nielsen (WMO-OMM), Alfonso Sutera şi Antonio Speranza (Italia), vinovaţi de a fi emis îndoieli cu privire la teza încălzirii globale. De partea convinşilor climatici, James Hansen, cercetător la Institutul Goddard pentru Studii ale spaţiului (NASA), a trebuit să suporte presiunea administraţiei Bush, contrariată de apelurile sale de a reduce emisiile de C02 din cauza încălzirii. Margaret Thatcher, fostul prim-ministru britanic, a fost de la bun început acuzată că fabrica întrebările cu privire la climat pentru a ascunde mai bine strategia sa de emancipare energetică a Orientului Mijlociu. Dar „de acolo şi până a susţine că lumea este manipulată de câţiva oameni de ştiinţă...“, spune Stéphane Hallegatte, citată de „La Tribune“.

Dacă personalităţi din ambele tabere au cerut deschiderea unei anchete publice, în paginile din „The Guardian“, George Monbiot, fervent apărător al mediului, se declară „dezamăgit şi totalmente tulburat“ de aceste dezvăluiri. Dar adaugă şi faptul că, „pentru a îngropa ideea schimbării climatice, ar trebui ca acest complot descoperit astăzi să fie cu mult mai întins“. Afirmaţii pe care sociologul Frank Furedi le preia în „Spiked“, afirmând că zvonurile de conspiraţie, evident antiecologiste, generează o atmosferă „ostilă la clarificarea intelectuală şi la căutarea adevărului“, o poziţie căreia trebuie să i se opună toţi cei care „sunt sincer interesaţi de ameliorarea înţelegerii pe care o are umanitatea faţă de misterele climatice terestre“.