Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Copiii cu sindrom hemolitic-uremic au o evoluţie bună
Cei şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic internaţi la Spitalul „Marie Curie” din Capitală au o evoluţie bună, potrivit informaţiilor furnizate ieri de şeful Secţiei de nefrologie, doctorul Mihaela Bălgrădean. „Lucrurile merg bine. Ne mai pregătim la încă unul din cei trei dializaţi să închidem cateterul peritoneal, în sensul că, în momentul în care nu va mai avea nevoie de dializă, are nevoie de prescripţiile generale legate de boală. Copilul din terapie intensivă are şi el o evoluţie încetişor mai bună, în sensul că a început să emită o cantitate mică de urină, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică, nu reuşeşte să primească alimentaţia pe cale orală. Una peste alta, sigur, şi faţă de situaţia lui, noi suntem mulţumiţi şi revin în a spune că fiecare are o evoluţie particulară atunci când începe să recupereze după faza acută a bolii”, a afirmat medicul, citat de Agerpres. Şeful Secţiei de nefrologie a spus că, cel mai probabil, spre sfârşitul săptămânii vor mai fi externaţi alţi doi copii, iar la începutul săptămânii viitoare alţii. „Important este că evoluţia lor este bună. Medicaţiile şi recomandările trebuie respectate după externare”, a punctat doctorul Bălgrădean, care a adăugat că în evoluţia acestei boli există nişte componente care pot face medicii să se gândească la posibilitatea unor complicaţii pe termen lung.