Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Copiii din Mureș pot învăța în școală cum să facă viori
Pe fondul crizei tot mai acute de specialişti în domeniul construcţiei de instrumente muzicale din lemn, reprezentanţii celor mai mari fabrici de instrumente muzicale din lemn de pe continent, Hora şi Gliga, ambele cu sediul în municipiul Reghin, județul Mureș, salută decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a înfiinţa clase pentru calificarea tinerilor în meseria de lutier.
Administratorii celor două fabrici, Nicolae Bâzgan şi Vasile Gliga, susţin că introducerea acestei calificări este solicitată de ani de zile, însă acum totul depinde de numărul de cereri din partea elevilor, în baza cărora Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş să poată înfiinţa primele clase de lutieri la Colegiul Silvic din Gurghiu, începând cu anul şcolar 2020-2021. „Această meserie a prins rădăcini puternice, în special după 1989, mai ales în zona Reghin. Reghinul a devenit un fel de Cremonă a României. Această meserie de constructori de instrumente muzicale era promovată şi înainte de ‘89. Erau case de ucenici specializaţi în domeniul construcţiei şi reparaţiei de instrumente muzicale din lemn. Aceşti constructori au devenit muncitori de bază ai fabricii noastre şi, în prezent, mulţi dintre ei şi-au dezvoltat afaceri proprii, de succes, mulţi dintre ei au promovat din punct de vedere material şi au dus faima instrumentelor muzicale româneşti peste hotare“, a declarat directorul general al SC Hora SA Reghin, Nicolae Bâzgan, citat de Agerpres.
În opinia sa, faptul că Hora Reghin este cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa - care fabrică, pe lângă viori, violoncele sau contrabaşi, o gamă foarte largă de instrumente - se datorează atât muncii asidue în acest domeniu, cât şi calităţii lemnului care creşte în zonă. Cel mai mare producător de viori din Europa, Vasile Gliga, care are 240 de angajaţi la firmele Gliga și o cifră de afaceri de circa 3,5 milioane de euro, a salutat, la rândul său, decizia MEN de a înfiinţa clasele de lutieri şi a subliniat că, din cauza neincluderii la timp a acestei meserii în nomenclatorul de meserii, s-a pierdut o finanţare europeană importantă. El consideră că lutieria este o meserie foarte frumoasă şi uşoară, dar tinerii trebuie doar să îşi dorească să o înveţe.
„Cred că ar fi util pentru un tânăr să înveţe începând de la arbore la debitare, ce calităţi are lemnul, ce defecte sunt admise, ce fibră e recomandată pentru instrumente muzicale, modul de debitare, uscare, alegerea pe calităţi a lemnului, pe diferite clase de calitate a instrumentului şi după aceea să înceapă să înveţe fază cu fază, pentru confecţionarea unui instrument“, a precizat Vasile Gliga. Colegiul Silvic din Gurghiu a anunţat că este pregătit să înfiinţeze clase de lutieri începând cu anul şcolar viitor, însă doar dacă vor exista cereri.
(Cristina Zamfirescu)