Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Copiii şi bătrânii ar trebui să evite expunerea prelungită la frig
Meteorologii au prognozat pentru astăzi cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, astfel că au emis Cod portocaliu de ger pentru aproape toată țara. Din seara aceasta, vântul se va intensifica și va ninge, iar în unele regiuni zăpada va fi viscolită. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri o avertizare Cod portocaliu de ger pentru 36 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi Maramureș, precum și în municipiul Bucureşti, dar şi o avertizare Cod galben de temperaturi extrem de scăzute pentru cinci judeţe din vestul țării, valabilă până mâine dimineață. Astfel, minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, în special pe timpul nopții și dimineața, iar maximele între -15 şi -10 grade. Mai mult, potrivit Gabrielei Băncilă, şeful Centrului Naţional de Prognoză Meteo de la ANM, începând de diseară, vântul se va intensifica treptat în București, iar temperaturile vor rămâne negative, în jurul de -11, -12 grade.
În cursul acestei nopţi va începe să ningă, iar intensitatea vântului ar putea atinge valori moderate, de 40-50 km/h. Ninsorile se vor intensifica pe parcursul zilei de miercuri și în alte regiuni ale țării, fiind asociate cu intensificări ale vântului. Meteorologii vor actualiza atenționările de vreme rea asfel încât populația să fie pregătită să-și ia măsuri suplimentare.
Autoritățile recomandă populației să țină seama de o serie de sfaturi atât în ceea ce privește sănătatea și integritatea corporală, cât și pentru siguranța locuințelor, ca să se evite incendiile și alte incidente nedorite. Ministerul Sănătății (MS) recomandă populației să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. „Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. Persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările prin frig. De asemenea, în aceste zile trebuie să se acorde o atenție specială copiilor”, se arată într-un comunicat al MS.
Și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sfătuiește populaţia să evite trecerea bruscă din încăperile încălzite la temperaturi extrem de scăzute, iar pentru prevenirea incendiilor în locuințe recomandă „prudență în utilizarea mijloacelor de încălzire, să evite suprasolicitarea instalațiilor electrice sau improvizațiile și să exploateze corespunzător buteliile”.
În cazul deplasărilor în afara localităţilor, poliţiştii recomandă participanţilor la trafic „să se intereseze în privinţa stării traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată. În acest scop poate fi apelat numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă: 021/9360”.
Întrucât se anunță revenirea viscolului, actualizăm apelul insistent al Patriarhiei Române, lansat sâmbătă, către centrele eparhiale, cler și credincioșii de la parohiile aflate în zonele izolate deja din cauza căderilor masive de zăpadă, să ofere sprijin concret familiilor sărmane și persoanelor vârstnice singure, care au nevoie urgentă de ajutor la deszăpezirea gospodăriilor. Totodată, preoții din parohiile respective sunt îndemnați ca, prin implicarea consiliilor și comitetelor parohiale, să îi ajute pe aceștia cu apă, ceai și alimente.