Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Copiii vor putea avea carte de identitate chiar de la naștere
Guvernul a dat undă verde unei Ordonanţe referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Cel puțin cinci milioane de acte de identitate vor fi emise gratuit solicitanților, începând din vară, costul fiind suportat din fonduri alocate prin PNRR. Cetăţenii vor putea opta între varianta electronică şi cartea de identitate simplă, fără suport digital de stocare.
Şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, a prezentat câteva dintre noutățile aduse de Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate, adoptată marți de Guvern.
Printre acestea se numără crearea mecanismului de interoperabilizare a diferitelor sisteme informatice naționale. Astfel, din momentul în care va începe emiterea cărţii electronice de identitate, „cetăţeanul va trebui să se prezinte fizic, dar nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă, informaţiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă. În măsura în care deţine o proprietate pentru care există un cadastru, informaţiile referitoare la adresa la care urmează să se stabilească domiciliul sau reşedinţa vor fi preluate din interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, a afirmat chestorul într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
De asemenea, părinții vor putea solicita carte de identitate pentru minori, cu care aceștia vor putea circula în spaţiul UE.
„Vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională pentru minori, chiar începând de la naştere, de la 0 la 14 ani părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiul UE”, a spus Giulescu.
Potrivit Ordonanței, în funcţie de interesele sau credinţa fiecăruia, cetăţenii vor putea opta pentru cartea de identitate simplă, fără cip de stocare, cu care, însă, nu se va putea călători în UE.
„Această opţiune există, este reglementată şi va rămâne neafectată în continuare. Totuşi, recomandarea noastră este, pentru a beneficia de serviciile de e-guvernare, pentru a accesa serviciile electronice de la distanţă, să se opteze pentru cartea electronică de identitate”, a arătat oficialul.
Ca dimensiuni, atât cartea electronică de identitate, cât şi cea simplă vor avea un format mai mic, similar permisului de conducere sau cardului bancar.
Emiterea noilor documente va începe în Capitală, cel mai probabil în vară, în municipii, în toamnă, iar la finalul toamnei la nivelul marilor municipii reşedinţă de judeţ. (C. Z.)