În Uniunea Europeană au fost produse, anul trecut, 9,7 milioane de biciclete, un declin de 24% comparativ cu 2022 (12,7 milioane), arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Cei mai
Coplată pentru consultaţii şi spitalizare
Ministerul Sănătăţii a lansat, vineri, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre de guvern pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru pentru asigurarea asistenţei medicale în perioada 2011-2012, în care sunt incluse şi prevederile referitoare la coplată.
Domeniile de asistenţă medicală pentru care se încasează coplată sunt: asistenţă medicală primară, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv recuperare, medicină fizică şi balneologie, precum şi asistenţa medicală ambulatorie asigurată în baza competenţelor/atestatelor de studii complementare în fitoterapie, homeopatie, planificare familială şi acupunctură, asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice, asistenţă medicală spitalicească. Unităţile sanitare care încasează coplată în condiţiile reglementării sunt cele aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Nivelul minim al coplăţii în asistenţa medicală primară se încasează pentru consultaţiile acordate de medicul fără grad profesional şi cu grad profesional specialist şi este 4 lei/consultaţie. Nivelul maxim al coplăţii se încasează pentru consultaţiile acordate de medicul primar şi este 5 lei/consultaţie. Nivelul minim al coplăţii pentru servicii medicale de recuperare, medicină fizică şi balneologie este pentru consultaţiile acordate de medicul specialist - 5 lei/consultaţie, iar cel maxim se încasează pentru consultaţiile acordate de medicul primar şi este 7 lei/consultaţie. Nivelul coplăţii pentru cura de tratament de recuperare/reabilitare a sănătăţii este 20 lei/cură. În asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice - analize medicale de laborator: în situaţia în care sunt efectuate 1 până la 5 inclusiv analize de laborator în baza unui bilet de trimitere, nivelul coplăţii este 5 lei, dacă sunt efectuate 6 până la 10 inclusiv analize de laborator în baza unui bilet de trimitere, nivelul coplăţii este 10 lei, dacă sunt peste 10 analize de laborator în baza unui bilet de trimitere, nivelul coplăţii este 20 lei. Pentru specialităţile paraclinice - radiologie, imagistică medicală şi explorări funcţionale: nivelul coplăţii este pentru RMN nativ 150 de lei, pentru RMN cu substanţă de contrast este de 250 de lei, CT nativ, 100 de lei, cu substanţă de contrast, 150 de lei, pentru angiografie, 80 de lei, scintigrafie, 100 de lei. Pentru asistenţa medicală spitalicească: în regim de spitalizare de zi pentru care plata se face prin tarif/serviciu medical sau prin tarif/caz rezolvat, nivelul coplăţii diferă fiind stabilit pe categorie de unitate sanitară. Scutiţi de la coplată sunt pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei/lună, copiii, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii dacă nu realizează venituri din muncă, femeile însărcinate şi lăuzele pentru serviciile medicale legate de evoluţia sarcinii. Coplata nu se aplică serviciilor medicale de urgenţă.