Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Costeşti poate deveni a şaptea staţiune a judeţului Vâlcea
Localitatea Costeşti, judeţul Vâlcea, lucrează la documentaţia pentru a primi distincţia de staţiune balneară, la 126 de ani de la descoperirea primelor ape minerale şi de la realizarea primului pavilion balnear. Autorităţile locale susţin că localitatea are toate atuurile pentru a primi respectiva distincţie. „Nu doar izvoarele sulfuroase, care au determinat Casa Regală să ofere distincţia de localitate în curs de a deveni staţiune, ci şi cele patru mănăstiri, Cheile Bistriţei, zecile de peşteri, Muzeul Bălintescu, arhitectura caselor, bisericile de lemn, un uriaş bazin turistic pe care Costeştiul îl poate valorifica în sensul devenirii a şaptea staţiune a judeţului Vâlcea. Noi lucrăm la documentaţie, la PUG, unde suntem sprijiniţi de arhitecţi din Franţa”, a declarat primarul Toma Peştereanu, citat de Agerpres. Pe teritoriul localităţii Costeşti a fost identificat, la finele secolului al XIX-lea, un bogat zăcământ de izvoare sulfuroase şi au început demersurile pentru ridicarea unui pavilion balnear. Potrivit sursei citate, localitatea vâlceană este considerată de specialiştii în turism şi patrimoniu un muzeu în aer liber şi cuprinde patru mănăstiri (Bistriţa, Arnota, Peri şi Păpuşa), mai multe biserici de lemn, Cheile Bistriţei, Muzeul Trovanţilor, Muzeul Bălintescu, 10 unităţi turistice, din care un complex hotelier.