Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Coşul anticriză“ s-ar putea extinde pe plan naţional
▲ Este vorba de un program social pus la punct de Protecţia Consumatorului şi supermarketurile ieşene, prin care sunt vândute produse la preţuri mai mici cu până la 20% faţă de preţurile obişnuite ▲ Supermarketurile au inclus în coş produse de bază, precum produsele lactate, carne, pâine, zahăr, orez, ulei, legume, fructe şi făină de grâu ▲
Supermarketurile ieşene au lansat zilele trecute la iniţiativa Comisariatului judeţean pentru Protecţia Consumatorului un program social ce are scopul de a veni în sprijinul celor cu venituri mici, intitulat „Coşul anticriză“. Prin intermediul acestuia, supermarketurile scot la vânzare produse de bază care constituie aşa-numitul „coş zilnic“ la preţuri mai mici faţă de cele obişnuite, în medie fiind reduceri de aproximativ 20%. Proiectul este implementat în momentul de faţă doar în Iaşi, însă şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Ioan Cazacu, speră ca exemplul să fie urmat şi în alte judeţe ale ţării. „Iniţial ne-am gândit la mai puţine produse, însă ulterior am ajuns la nouă tipuri, magazinele urmând să schimbe periodic tipul de produs scos la această ofertă. Vor avea de câştigat în primul rând ieşenii cu venituri modeste, iar acest lucru este foarte bun, având în vedere că 80% din populaţia Iaşului nu are venituri prea mari“, a declarat directorul CJPC Iaşi, Ioan Tonel Cazacu. Produse vândute la preţuri mici În „coşul anticriză“ sunt incluse în momentul de faţă mai multe produse de bază, precum pâine, produse lactate, carne, orez, ulei, zahăr, ouă, făină de grâu, legume şi fructe, fiecare magazin urmând să scoată câte un produs din această categorie la preţuri ce ajung până la 20% mai mici. Primele care au intrat în program au fost supermarketurile Carrefour şi Kaufland, apoi Billa, G Market şi Mercur Merry. Preţul la pâine de exemplu costă 0,65 lei, cu 0,04 lei mai puţin faţă de cel mai ieftin sortiment cu acelaşi gramaj. Carnea de porc este scoasă la vânzare la 11 lei/kg, faţă de 15-16, cât este în mod normal. Cartofii sunt 0,8 lei/kg, iar făina de grâu este 1,9 lei/kg. „Este un proiect ambiţios de pe urma căruia va avea de câştigat clientul ieşean şi societatea ieşeană în care magazinele noastre se integrează. Campania este adresată tuturor tipurilor de clienţi, produsele fiind semnalizate încă de la intrarea în magazin pentru ca cel care intră să ştie că poate găsi marfă de calitate la un preţ mic“, a spus directorul Carrefour, Sorin Cojocaru. De asemenea, şeful Carrefour a mai spus că în această categorie nu vor fi produse care urmează să expire în scurt timp şi nici produsele care sunt scoase în mod normal la vânzare la ofertă. Potrivit directorului CJPC, economia pe care o face o familie cumpărând produse din „coşul anticriză“ este în jur de 200 de lei lunar. „Portiţa acestui program a fost criza economică. Este cea mai mare realizare din viaţa mea şi sper ca şi după ce nu voi mai conduce instituţia, programul să se menţină şi poate să se dezvolte la nivel naţional“, a spus Ioan Cazacu, directorul coordonator la CJPC Iaşi.