Credinţe şi obiceiuri

Ţăranul român personifica, în felul său propriu, sărbătoarea Crăciunului. Pentru el, Crăciun era un om înstărit, dar hapsân la inimă şi neprimitor de străini. Căutând un loc în care să-l nască pe Mântuitorul, Maica Domnului ajunge la casa lui. Îi deschide poarta Crăciuneasa, soţia lui Crăciun. Maica Domnului o roagă să o primească în casă pentru că nu are unde în altă parte să nască. Soţia lui Crăciun, la început, îi refuză ajutorul şi i se plânge că are un soţ rău la inimă, căruia nu îi plac nicidecum străinii. O primeşte, în cele din urmă, să nască în grajdul animalelor şi o ajută să îl aducă pe lume pe Iisus Hristos. Între timp, se întoarce acasă Crăciun şi îşi vede soţia cu mâinile pătate de sânge. Pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului să nască - încălcând interdicţia de a nu lucra nimic de ziua lui - se mânie şi îi taie mâinile, cu o bardă, de la coate. Crăciuneasa fuge în grajd şi îi arată Maicii Domnului ce a trebuit să îndure din partea lui Crăciun. Maica Precistă îi spune să îşi bage mâinile tăiate în scalda Pruncului nou-născut. Crăciuneasa o ascultă şi... minune! În locul mâinilor din carne îi cresc altele din aur. Fuge înapoi la Crăciun care, covârşit de minune, e cuprins de părere de rău, îşi cere iertare şi devine - după credinţa ţăranului român - primul om care s-a botezat creştin. Maica Domnului o recompensează pe Crăciuneasa, acordându-i titlul de patroană a moaşelor de la sat. Legenda cunoaşte multe variante zonale, care au fost consemnate într-o carte publicată la începutul secolului XX - „Legendele Maicii Domnului“ - de Simion Florea Marian, unul dintre cei mai mari folclorişti români, care era şi preot.

Pregătirea pentru sărbătoarea Naşterii Domnului

În aşteptarea marii sărbători, oamenii ţin post. În toată această perioadă, la sat nu se făceau nunţi sau hore. Femeile deretică prin gospodărie şi casă şi îşi pregătesc haine noi - mai ales tinerii -, pe care le vor îmbrăca de Crăciun, mai întâi la Sfânta Liturghie, apoi la horă. Sufletul omului, casa, haina trebuie primenite. Gospodinele pregătesc turte şi colaci pentru Ajunul Crăciunului. Turtele poartă numele de scutecele sau pelincele, pentru că le imită pe acelea în care a fost înfăşat Mântuitorul. În Bucovina există obiceiul ca fiecare colac să se facă „rotund ca soarele şi ca luna“.

Moş Ajunul, darurile şi colindele

Copiii merg prin sate cu Moş Ajunul, cu precădere în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în cete de 2, 3, 4 sau chiar mai mulţi colindători, de seara până pe la ora 12 sau 1 din noapte. În trecut, în schimbul urărilor de bun-augur nu primeau doar bani, ci mere, covrigi, nuci. Toate intră în logica schimbului de daruri. O logică ale cărei reguli au fost descrise de etnologul Marcel Mauss: există obligaţia de a da; de a primi darul şi de a-l întoarce, într-o formă sau alta. Nu întâmplător în anumite zone etnografice cel care primeşte spune „Mulţumesc până oi întoarce!“

În Banat, colindătorii poartă numele de piţerei sau pizerei. Sunt conduşi de un vătaf de ceată. Prin Muntenia, colindătorii cântă: „Bună dimineaţa/ Daţi-ne colindeaţa!/ Bună dimineaţa la Moş-Ajun,/ Daţi-ne cu colac bun!“

Colindătorii duc pe la casele gospodarilor vestea naşterii Domnului: „Ia sculaţi,/ Boieri, sculaţi,/ Ia sculaţi/ Boieri bogaţi,/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători,/ Nu vă vin cu nici un rău:/ Şi v-aduc pe Dumnezeu,/ Mititel/ Şi-nfăşeţel,/ Înfăşat în flori de măr,/ Cu chitie de bumbac,/ Bătută cu diamant,/ Asta-i seara lui Hristos,/ Mai fiţi, boieri, sănătoşi/ Ca trandafirii frumoşi!“

Copiii mai mici de vârstă colindă, între Crăciun şi Bobotează, cu steaua. Colindătorii cu stea poartă numele de stelari, crai sau colindari. De obicei, merg 2 sau 3 cu o stea. Vestesc şi ei minunea întrupării Domnului, miracol care covârşeşte orice minte: „Doamne, Iisuse Hristoase,/ Tu ne eşti zori preafrumoase,/ Şi rază prealuminoasă,/ Ce din cer Te-ai pogorât,/ Din Fecioară Te-ai născut,/ Din Fecioară preacurată/ Şi nouă prealuminată/ Şi Te-ai dat în chip de slugă,/ Ca să scapi lumea de muncă;/ Şi Te-ai dat în chip de-argat,/ Ca să scapi lumea din iad.“

Alimentele rituale

În Ajunul Crăciunului sau chiar în ziua de Crăciun femeile de la sate fac Moşii de Crăciun, adică împart diverse bucate pentru sufletele morţilor. În ziua de Crăciun, toată suflarea omenească merge la Sfânta Liturghie, îmbrăcaţi, pe cât posibil, în haine noi. Apoi se strâng în jurul mesei şi se ospătează din bucatele care au fost, în parte, sfinţite la biserică. Bucatele din carne de porc - piftia, sarmalele, cârnaţii, toba ş.a.m.d. -, dar şi diversele copturi (turte înmuiate în sirop de zahăr, pe care s-a presărat nucă; grâu fiert cu miere, covrigei, colaci - mai ales „colacul de Crăciun“, împletit în trei) sunt predominante şi reprezintă alimentele rituale consumate în aceste zile. Porcul a fost sacrificat de Ignat, adică pe 20 decembrie.

Bradul de Crăciun şi Moş Crăciun - tradiţii recente ale oraşului

Ţăranul român nu cunoştea obiceiul de a face brad sau pom de Crăciun. Obiceiul s-a născut în Occident şi a fost preluat la sfârşitul secolului al XIX-lea de majoritatea statelor europene - Marea Britanie, Franţa, Cehia, Austria -, bradul putând fi văzut în centrul marilor oraşe ale acestora. În satul românesc pătrunde greu „mai întâi în casele învăţătorilor, ale slujbaşilor şi moşierilor“, notează Tudor Pamfile. Asta şi pentru faptul că bradul este asociat cu ritualul funerar, unde prezenţa sa este pregnantă.

În perioada comunistă s-a încercat substituirea sărbătorii Crăciunului cu sărbătoarea lui Moş Gerilă şi a „bradului de Anul Nou“. Dacă veţi privi cu atenţie în jur, veţi constata că în zilele noastre desacralizarea sărbătorii se face prin focusarea atenţiei colective pe „sărbătorile de iarnă“, pe „Moş Crăciun“, un personaj corpolent, cu aer bonom, îmbrăcat într-o haină roşie tivită cu alb, încălţat cu cizmuliţe negre care ajunge în fiecare casă, din Nord, într-o sanie trasă de reni şi care împarte în noaptea de Crăciun cadouri. Portretul actual al moşului este destul de vechi şi destul de comercial: datează din 1930, când firma Coca Cola l-a transformat în brand, creionându-l şi colorându-l aşa cum l-am descris mai sus, aşa cum îl ştim din copilăria noastră.

Este minunat că fiecare trăieşte, în felul său, bucuria Crăciunului. Eu pledez pentru bucuria sărbătorii, care ţine de „duhul sărbătorii“ (Vasile Băncilă), dar şi pentru conştientizarea semnificaţiei spirituale a sărbătorii. Este bine că le dăruim copiilor cadouri. Este şi mai bine dacă darul nostru poate lua şi alte forme mai puţin materiale: un zâmbet, un cuvânt bun, o încurajare, un gest făcut din inimă. Însă ele vor avea forţă, eficacitate, dacă vom recupera sensul sărbătorii Crăciunului: taina întrupării Domnului, de care se bucură şi se miră întreaga creaţie: şi îngerii, şi cosmosul, şi oamenii. (Ciprian Voicilă, etnolog la Muzeul Ţăranului Român)

Ce este sărbătoarea?