Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Creditele în lei, încurajate de bănci şi BNR
Creşterea creditării în lei este utilă şi necesară, cu atât mai mult cu cât perspectiva adoptării monedei euro se îndepărtează, consideră specialiştii din domeniul bancar, în timp ce guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că BNR „va face tot posibilul să se apropie cu dobânda la creditele în lei de cele în valută“.
Legat de acest subiect, Mişu Negriţoiu, chairman ING Bank, a subliniat faptul că cel mai mare risc în timpul crizei financiare asupra sectorului bancar, a politicilor monetare şi a populaţiei a fost riscul valutar. „Oamenii nu trebuie să-şi asume riscuri în ceea ce priveşte derapajul monedei naţionale sau monedelor străine din motive independente de ei. Ei trebuie să contracteze datorii în moneda în care câştigă. Şi societăţile comerciale contractează credite în valută numai în limita veniturilor în valută, din exporturi. Văd util şi necesar să crească creditarea în lei, cu atât mai mult cu cât perspectiva adoptării monedei euro se îndepărtează“, a spus Mişu Negriţoiu.
Oficialul ING Bank a mai precizat că reducerea de către Banca Naţională a României a ratei cheie la 4,5% reprezintă semnale pozitive pentru piaţa creditului, aflat în teritoriul contracţiei. „Însă efectele acestei relaxări monetare asupra creditului vor fi probabil limitate şi se vor face simţite cu întârziere, întrucât piaţa creditului suferă şi din cauza situaţiei cererii interne. Ilustrative în acest sens sunt ratele de dobândă pentru creditele noi în moneda locală, care, la jumătatea acestui an, se află aproape de minimele istorice. Performanţa acestui produs vine din înlocuirea creditului în valută începând cu luna iunie 2012, pe fondul resurselor limitate de la băncile mamă şi al legăturilor bancare importante cu Grecia, aflată într-o situaţie problematică anul trecut“, a explicat Negriţoiu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că Banca Naţională a României „va face tot posibilul să se apropie cu dobânda la creditele în lei de cele în valută“, admiţând că, în prezent, creditul în lei „este încă relativ scump, dar el se va ieftini“.
Mugur Isărescu a subliniat că resursele băncilor în valută nu mai au aceeaşi fluenţă, aceeaşi fluiditate şi acelaşi cost scăzut ca în trecut, iar băncile mamă au devenit mai zgârcite, având şi ele probleme.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013.