Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Creditele neperformante vor creşte accelerat în a doua parte a anului
▲ Reprezentanţii BNR se aşteaptă ca în a doua parte a anului să asistăm la o creştere spectaculoasă a creditelor neperformante ▲ BNR a revizuit în scădere prognozele de inflaţie pentru anii 2009 şi 2010, de la 4,4% la 4,3% pentru acest an şi de la 2,8% la 2,6% pentru anul viitor ▲
Creditele neperformante vor creşte într-un ritm mai accelerat în a doua jumătate a anului 2009, comparativ cu ritmul de creştere al acestora de până în prezent, a declarat viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cristian Popa, care a participat la prezentarea raportului trimestrial de inflaţie. „Creditele neperformante vor continua să crească. Mă aştept la o evoluţie mai pronunţată decât cea de până în prezent. Creşterea numărului creditelor neperformante va continua atât în semestrul doi din 2009, cât şi la începutul anului 2010“, a afirmat Cristian Popa. Potrivit oficialului BNR, creditele afectate vor fi cele cu un grad mai mare de risc. Oficiali ai Băncii Naţionale estimaseră că vârful de credite neperformante va fi atins în lunile septembrie-octombrie, pe segmentul creditelor de valoare mică negarantate, care reprezintă 70% din restanţe. Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, declara în iunie că, din punctul de vedere al BNR probleme ridică creditele mici, care în trecut s-au dat cu buletinul. Deşi, ca pondere, ele reprezintă aproximativ 22% din valoarea creditului total, valoarea restanţelor la aceste credite reprezintă aproximativ 70% din total. O întârziere la plată accentuată se înregistrează şi în cazul creditelor de valoare mai mare acordate populaţiei, ponderea restanţelor la împrumuturile mai mari de 200.000 de lei dublându-se în ultimele 12 luni. Cele mai puţine probleme sunt înregistrate la creditele garantate, în speţă la cele imobiliare, care reprezintă aproximativ 21% din creditul neguvernamental. Restanţele populaţiei şi ale companiilor la credite s-au triplat în intervalul mai 2008-mai 2009 şi au atins 5,56 miliarde de lei (circa 1,32 miliarde de euro), potrivit datelor BNR. Întârzierile la plata creditelor care au depăşit 30 de zile au ajuns, în luna mai, la 1,726 miliarde de lei (411 milioane de euro), nivel care marchează un avans de 10% comparativ cu aprilie, potrivit datelor BNR. Rata inflaţiei, revizuită în scădere Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognozele de inflaţie pentru anii 2009 şi 2010, de la 4,4% la 4,3% pentru acest an şi de la 2,8% la 2,6% pentru anul viitor, a anunţat guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu. Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii şi a unei reduceri uşoare a celor la alimente, în timp ce rata anuală a coborât comparativ cu luna anterioară de la 5,95% la 5,86%. Rata anuală a inflaţiei din fiecare trimestru este criteriu de performanţă în acordul cu FMI, iar depăşirea cu două puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligaţie de continuare a programului. Ţinta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual.