Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Creştere economică moderată în 2008
Creşterea economică în ţările în tranziţie se va modera în 2008, deşi multe state din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică s-au dovedit surprinzător de rezistente în faţa crizei internaţionale a creditelor, conform unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Totuşi, arată raportul, orice perioadă extinsă de încetinire a economiei mondiale se va face resimţită asupra creşterii în această regiune, pe termen mediu. Inflaţia, de două cifre în multe dintre aceste ţări, este problema cea mai apăsătoare în regiune. Dacă aceasta rămâne nerezolvată, ar putea aduce riscul apariţiei unei spirale inflaţioniste salarii-preţuri, o reaşezare a cursului de schimb, sau poate forţa un răspuns puternic şi brusc al politicii monetare. Criza internaţională a creditelor a avut până acum un impact limitat asupra regiunii. Băncile din zonă au avut o expunere mică sau nulă la activele structurale legate de piaţa ipotecară din SUA. „Stressul“ prelungit de pe pieţele financiare vestice ar putea conduce la o scădere mai mare decât se estimase a fluxurilor de capital în regiune, ceea ce ar putea afecta necesităţile de finanţare externă a unor ţări, în special cele baltice şi din sud-estul Europei.