Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza datoriilor devine o problemă mondială
În momentul de faţă, criza devine nu numai o problemă europeană, ci una mondială, liderii ţărilor G7 (cele mai industrializate state din lume - n.r.) fiind mereu în legătură pentru a discuta despre ceea ce se întâmplă în Europa.
Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Yang Jiechi, a cerut, ieri, o mai bună coordonare mondială, pentru a evita înrăutăţirea crizei datoriilor în Uniunea Europeană, dar şi în Statele Unite. "Toate ţările trebuie să intensifice acţiunile de comunicare şi de coordonare, să impulsioneze reformele din sistemul financiar mondial şi să îmbunătăţească modul de conducere a economiei globale", a declarat ministrul chinez, aflat în vizită în Polonia. Oficialul a avertizat că problema datoriilor suverane nu este controlată în Uniunea Europeană, existând, în acelaşi timp, riscuri şi în ceea ce priveşte situaţia financiară a SUA. Îngrijorarea exprimată de China porneşte şi de la scăderea puternică a burselor asiatice, ieri, de circa 4%, pe fondul temerile privind situaţia economică din Statele Unite şi extinderea crizei datoriilor de stat din zona euro. Spania şi Italia, cele mai expuse Criza datoriilor suverane se apropie cu paşi repezi de Spania şi Italia, a treia şi a patra mare economie din zona euro, ceea ce trimite unde de şoc şi în sectorul bancar, unde băncile preferă să ţină banii la Banca Central Europeană, decât să îi împrumute altor creditori. Potrivit analiştilor, o soluţie pentru ieşirea din acest impas ar reprezenta-o creşterea capacităţii de împrumut a fondului de urgenţă al Uniunii Europene, la care se pare că se lucrează deja în spatele uşilor închise.