Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza de forţă de muncă din România îngrijorează autorităţile
▲ Potrivit datelor prezentate de ministrul Muncii, Paul Păcuraru, cu aceeaşi situaţie se confruntă întreaga Uniune Europeană, unde s-a raportat un deficit de forţă de muncă de aproximativ 25 de milioane de persoane ▲ „La ultima întâlnire pe care am avut-o cu omologii din ţările scandinave, toţi mi-au pus aceeaşi întrebare: dacă nu putem trimite muncitori români acolo. N-am putut să le răspund decât că şi noi avem mare nevoie în acest moment de forţă de muncă calificată“, a spus Paul Păcuraru ▲
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, consideră că România se confruntă cu o criză din ce în ce mai puternică a forţei de muncă. Într-o conferinţă de presă susţinută, ieri, la Iaşi, ministrul Păcuraru a precizat că una dintre marile probleme ale României este, în acest moment, cea a asigurării forţei de muncă pentru posturile disponibile. „Avem foarte multe solicitări pe piaţa muncii. Toţi marii investitori care au venit în România au început să ne întrebe dacă putem asigura forţa de muncă“, a spus Paul Păcuraru. Potrivit datelor prezentate de ministru, cazul României nu este nici pe departe singular, la nivelul întregii Uniuni Europene existând un deficit de forţă de muncă care a ajuns la un necesar de 25 de milioane de persoane. „La ultima întâlnire pe care am avut-o cu omologii din ţările scandinave, toţi mi-au pus aceeaşi întrebare: dacă nu putem trimite muncitori români acolo. N-am putut să le răspund decât că şi noi avem mare nevoie în acest moment de forţă de muncă calificată“, a spus oficialul român. Mediul universitar şi cel rural trebuie exploatat cât mai mult În ceea ce priveşte rezolvarea crizei forţei de muncă din România, Paul Păcuraru a atras atenţia că există două mari bazine rămase neexploatate: mediul studenţesc şi universitar şi mediul rural. Potrivit ministrului, un alt treilea bazin este cel al personalului calificat din cadrul companiilor de stat. „Există două mari bazine care pot acoperi acest deficit al forţei de muncă: mediul universitar, unde programa trebuie adaptată cerinţelor pieţii muncii, iar un altul este mediul rural, care a rămas neexploatat sau a fost exploatat necorespunzător, şi, în al treilea rând, cel din structurile administrative sau al companiilor de stat“, a explicat ministrul Muncii. Potrivit lui Păcuraru, în cazul în care acest deficit va fi acoperit, România nu se va mai confrunta o lungă perioadă de timp cu astfel de probleme. O altă rezolvare, susţine ministrul Muncii, este cea a readucerii în ţară a forţei de muncă plecate în străinătate. „Este nefiresc să aducem forţă de muncă din Asia, iar ai noştri să plece să lucreze în alte ţări, precum Italia. Deocamdată, însă, acest lucru este destul de complicat, având în vedere diferenţa de salarizare. Dar lucrurile se vor aşeza, în următorii ani, şi din acest punct de vedere, pentru că salariile au un ritm ascendent şi la noi“, a spus ministrul Păcuraru.