Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza demografică va fi de 10 ori mai gravă decât actuala criză
Îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în statele UE va avea un impact foarte puternic, analiştii în domeniu considerând că va fi chiar de 10 ori mai grav asupra economiilor statelor comunitare în comparaţie cu actuala criză financiară şi economică globală, potrivit unui raport publicat de Parlamentul European la sfârşitul lunii ianuarie.
„În timp ce efectele actualei crize sunt semnificative, ele vor părea minuscule prin comparaţie cu impactul îmbătrânirii populaţiei, care va fi de circa zece ori mai mare şi va lovi cu gravităţi diferite statele europene. De aceea, reformarea sistemelor de pensii este o necesitate“, afirmă experţii UE. Până în anul 2060, rata medie de dependenţă la nivel european (rata de dependenţă a populaţiei de peste 65 de ani/populaţia cu vârstă între 15-64 de ani) se va dubla, ceea ce face presiunile asupra sistemelor publice de pensii complet insuportabile. „Nici un sistem de pensii nu poate supravieţui unei asemenea dublări a raportului pensionari/salariaţi“, arată raportul. Conform unor statistici prezentate anterior de Eurostat şi de Uniunea Europeană, România va suferi în aceeaşi perioadă nu o dublare, ci o triplare a ratei de dependenţă din sistemul public de pensii.