Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Criza din ţară îi readuce pe români în Italia

Criza din ţară îi readuce pe români în Italia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 28 Iunie 2010

Presa italiană scrie în aceste zile despre iminenţa unui nou val de imigranţi sosiţi în peninsulă chiar din rândul românilor care abia se întorseseră în ţară.

"Sunt foarte mulţi care au trăit negativ experienţa repatrierii fie din cauza crizei economice, fie şi pentru că oportunităţile în România au fost fructificate între timp de investitorii străini", a spus sociologul Antonio Ricci.

Mii de imigranţi români care s-au repatriat în ultimii doi ani se reîntorc în Italia din cauza crizei din România, în timp ce în rândul celor circa 1,2 milioane de români aflaţi acum în Peninsulă dispare tot mai mult visul întoarcerii acasă, relatează un articol publicat ieri de cotidianul italian "La Repubblica" despre fenomenul "imigraţiei pendulare" a românilor.

Cotidianul din peninsulă prezintă şi cazul lui Mihai, un muncitor în construcţii care în urmă cu un an şi jumătate a lăsat cu fruntea sus munca dură de pe şantierele din Milano, fiind sătul de viaţa de imigrant, departe de familie, şi s-a întors la Bucureşti, unde, cu banii strânşi în Italia, şi-a deschis un magazin de produse pneumatice. Însă lucrurile nu au decurs cum se aştepta el, afacerea a mers prost din cauza crizei care a lovit România, iar românul s-a văzut nevoit, pentru a se salva de la faliment, să se întoarcă din nou pe schelele şantierelor milaneze. Povestea lui Mihai nu este un caz singular în România anului 2010; mii de imigranţi care s-au repatriat, dar nu s-au descurcat, au dat naştere unui nou flux spre Italia, un continuu "dute-vino".

Sociologii care studiază fenomenul îi numesc "imigranţii reîntoarcerii". "Sunt foarte mulţi care au trăit negativ experienţa repatrierii fie din cauza crizei economice care a devalorizat puternic şi leul, moneda românească, fie şi pentru că oportunităţile în România au fost fructificate între timp de investitorii străini. Astfel că foarte multe mici activităţi comerciale au sărit în aer, obligând foarte mulţi imigranţi să se întoarcă. Pe scurt, asistăm la un flux circular de muncitori români, de la intrare, ieşire şi reintrare în Italia", spune sociologul Antonio Ricci, care a colaborat la studiul "Românii din Italia" realizat de Fundaţia Caritas.

O confirmare vine şi din datele statistice, chiar dacă registrele de rezidenţă ale primăriilor nu surprind fenomenul pentru că foarte mulţi imigranţi nu respectă obligaţia de a-şi radia şederea atunci când părăsesc Italia.

Potrivit specialistului în demografie Carlo Blangiardo, de la Universitatea Bicocca din Milano, responsabilul departamentului de statistică al fundaţiei ISMU, numărul oficial al românilor din Italia era în ianuarie 2010 de 1.126.000, fiind vorba la modul absolut de prima comunitate de imigranţi din Peninsulă, crescută în mod exponenţial în ultimii ani, faţă de cifra de 437.000 înregistrată în 2005.