Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza economică îi trimite acasă pe muncitorii est-europeni
▲ Situaţia muncitorilor din estul Europei, care au emigrat în statele dezvoltate din Vest, se agravează de la o zi la alta din cauza şocului economic resimţit aproape uniform pe tot continentul ▲ Rămaşi fără slujbe în Marea Britanie, Spania, Italia sau Irlanda, ţări aflate în topul preferinţelor est-europenilor, tot mai mulţi decid, după o perioadă de căutări febrile a unui loc de muncă, să se întoarcă în ţările de origine, doar că nici aici nu-i aşteaptă decât tot şomaj ▲
Mii de est-europeni care migraseră în ultimii ani în Occident în căutarea unui loc de muncă se întorc acum acasă, pe măsură ce ţările lor de adopţie se afundă tot mai mult în recesiune. Pasul acesta decisiv este şi unul destul de riscant, întrucât nici în ţările lor de origine nu o vor duce mai bine, criza economică fiind resimţită din plin şi de societatea est-europeană. „Situaţia este foarte sumbră, iar pentru mulţi nici nu pare să se amelioreze prea curând“, consideră Zora Butorova, analist la Institutul pentru probleme sociale de la Bratislava. În 2004, când zece state au aderat la Uniunea Europeană, sute de mii de persoane din ţările est-europene relativ sărace au plecat la muncă în state precum Marea Britanie, Irlanda sau Spania, pe măsură ce acestea şi-au deschis pieţele muncii pentru cetăţenii din noile state membre UE. Nu există însă date centralizate cu privire la numărul celor plecaţi. Potrivit relatărilor presei britanice, în Regatul Unit ar fi venit, între 2004 şi 2008, aproximativ un milion de polonezi în căutarea unui loc de muncă, precum şi zeci de mii de slovaci, letoni, lituanieni şi cetăţeni ai altor state est-europene. În condiţiile în care economiile statelor occidentale creşteau constant, migranţii îşi găseau uşor un loc de muncă într-o varietate de sectoare. Însă reîntoarcerea lor acasă are loc acum pe fondul uneia dintre cele mai puternice încetiniri economice a Europei de Est. În Bulgaria, industria reduce locurile de muncă pe scară largă. În decembrie 2008 fuseseră desfiinţate 15.000 de slujbe în sectorul metalurgic, minier şi textil. Guvernul a spus că intenţionează să le găsească locuri de muncă celor întorşi acasă în sectorul construcţiilor. Între timp, autorităţile din România au spus că se aşteaptă ca mai bine de o treime din cele 3 milioane de români înregistraţi ca lucrând în străinătate să se întoarcă acasă. Experţii estimează că va exista o rată a şomajului dosebit de ridicată în rândul celor care se întorc acasă. În Slovacia, unde rata şomajului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, cifrându-se la 9,8% în februarie, 1.387 de muncitori care s-au întors acasă au depus deja actele pentru ajutorul de şomaj numai în acea lună. Butorova nu exclude posibilitatea ca mulţi dintre aceşti muncitori să migreze din nou, confruntaţi cu dificultăţile economice din propriile ţări. „În toate aceste ţări (central şi est-europene), situaţia şomajului se schimbă în rău şi, deşi aceşti oameni care se întorc acasă ar putea să ofere din experienţa şi îndemânarea dobândite în străinătate, pur şi simplu nu este de lucru. Aceasta ar putea pune presiune enormă asupra lor şi i-ar putea determina pe unii dintre ei să plece din nou din ţară. Dacă au avut curajul să o facă odată, cu siguranţă o vor mai putea face din nou“, a mai spus ea. Potrivit Institutului Naţional de Statistică din Spania (INE), imigranţii nu vin în această ţară pentru că n-ar avea de lucru în ţările de origine, ci mai ales pentru că îşi doresc o viaţă mai bună. Astfel, 56% dintre imigranţi aveau deja un loc de muncă acasă, însă 40% au plecat în căutarea unei vieţi mai bune; alţi 39% susţin că au plecat de acasă în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, iar alţi 32% pentru a-şi reîntregi familiile.