Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza îi nelinişteşte pe europeni
Europenii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de situaţia economică şi socială personală, relevă cel mai recent studiu Eurobarometru, realizat în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie 2009 şi dat, luni, publicităţii
Studiul Eurobarometru 70, realizat în lunile octombrie şi noiembrie 2008, în contextul manifestării crizei financiare la nivel mondial, indică o reducere a proporţiei motivelor de îngrijorare colectivă privind teme ca terorismul, imigraţia şi schimbările climatice. În comparaţie cu studiile similare anterioare, mult mai mulţi europeni cunosc acum data alegerilor pentru Parlamentul European (PE), deşi acest lucru nu se reflectă în intenţiile lor de vot. Cele trei priorităţi care au rezultat din studiul Eurobarometru anterior, din primăvara lui 2008, sunt confirmate şi de studiul publicat luni. Astfel, creşterea economică este văzută ca o prioritate de 51% (în creştere cu 6% faţă de Eurobarometrul anterior) dintre cetăţenii UE, combaterea şomajului de 49% (în creştere cu 2%, comparativ cu studiul precedent) dintre europeni şi reducerea inflaţiei de 47% (în creştere cu 6% faţă de studiul anterior) dintre europeni. În schimb, doar 33% dintre europeni consideră insecuritatea un motiv de îngrijorare colectivă, iar 29% dintre europeni cred că schimbările climatice reprezintă un astfel de motiv, în timp ce, în cazul imigraţiei şi al terorismului, proporţiile sunt de 29% şi 28%. În urmă cu un an, doar 9% dintre europenii intervievaţi ştiau că alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în iunie 2009, iar în prezent această proporţie a depăşit un sfert (26%). În contextul crizei financiare mondiale, partea europenilor „interesaţi“ de alegerile europarlamentare a scăzut la 44%, faţă de 46% la precedentul Eurobarometru. Un alt rezultat al crizei financiare este acela că moneda euro este acum văzută ca o componentă esenţială a identităţii europene, în timp ce „un sistem de bunăstare socială european armonizat între state“ este considerat în prezent drept cel mai probabil factor pentru consolidarea cetăţeniei europene. În fine, rezultatele Eurobarometrului 70 confirmă că Parlamentul European este în general perceput pozitiv de către europeni, „fiind democratic şi având un rol unificator“. Totuşi, merită menţionat că europenii nu ştiu foarte clar care sunt rolul şi atribuţiile PE.