Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criza într-un oraş din estul României
Situaţia economică în Iaşi pare din ce în ce mai sumbră, cu un şomaj în continuă creştere, salarii mai mici de la o lună la alta şi cu tot mai multe persoane care lucrează fără să aibă un contract de muncă
În primele 9 luni ale anului, peste 18.000 de contracte de muncă au fost desfăcute la nivelul judeţului Iaşi, ajungându-se la un număr total de 22.200 de şomeri, în timp ce salariul mediu net a scăzut cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, salariul mediu la nivelul judeţului Iaşi este mai mic cu 5 procente faţă de media pe ţară, ceea ce demonstrează că Iaşul o ia la vale încet, dar sigur. Potrivit datelor oficiale, efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la sfârşitul lunii august a fost de 159,6 mii de persoane, în scădere cu 11,3 mii de persoane faţă de luna corespunzătoare din anul precedent (-6,6%) şi cu 8,4 mii de persoane (-5,0%) comparativ cu luna decembrie 2008. „Este o scădere destul de importantă a contractelor de muncă, numărul angajaţilor fiind în scădere comparativ cu lunile precedente. Până în prezent, avem peste 18.000 de contracte de muncă desfăcute, în total fiind înregistraţi în bazele noastre de date 110.000 de contracte de muncă“, a declarat Emilian Dodoiu, purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi. 22.000 de şomeri în luna august Şi datele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă arată că situaţia este foarte dificilă. La sfârşitul lunii septembrie, în Iaşi s-a ajuns la peste 22.000 de şomeri, ceea ce înseamnă o rată a şomajului de 7,13 procente. „În judeţul Iaşi continuă să crească numărul persoanelor care se înregistrează în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, astfel încât la sfârşitul lunii septembrie numărul acestora este de 22.237 de persoane, din care şomerii indemnizaţi 8.868 de persoane, rata şomajului ridicându-se la 7,13%. Preconizăm că şi în perioada următoare se vor înregistra în baza de date absolvenţii care au terminat în cursul lunii septembrie, deci prognozăm o creştere a numărul persoanelor şi a ratei şomajului“, a declarat Elena Toarbă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Iaşi. Salariul ieşenilor, mai mic decât media pe ţară Situaţia nu este dificilă doar din punctul de vedere al şomajului, ci şi al salariilor la Iaşi. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi, salariul ieşenilor este mai mic comparativ cu lunile anterioare, dar şi comparativ cu media pe ţară. Astfel, câştigurile salariale medii nominale brute realizate de salariaţii din judeţul Iaşi în luna august au însumat 1763 de lei (-2,3% faţă de luna precedentă), câştigurile salariale medii nete fiind 1292 de lei (-2,1% faţă de iulie); comparativ cu media pe ţară, câştigurile salariale medii din judeţul Iaşi realizate în luna august 2009 au fost mai mici cu aproximativ 5%. Indicii câştigurilor salariale reale din luna august 2009 (calculaţi ca raport între indicii câştigurilor salariale nominale nete şi indicii preţurilor de consum - pe total ţară) faţă de luna precedentă au fost de 97,2% (puterea de cumpărare scăzând cu 2,8%), iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au fost de 100,6% (creşterea puterii de cumpărare fiind de 0,6%). Tot mai mulţi ieşeni lucrează la negru În plus, potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi, numărul ieşenilor care lucrează fără un contract de muncă este tot mai mare, semn că patronii nu mai au de unde să plătească impozitele către stat. Drept dovadă stau amenzile date de inspectorii de muncă pentru lipsa formelor legale. „În trimestrul trei am verificat, pe partea de relaţii de muncă, un număr de 679 de agenţi economici. Dintre aceştia, 152 de agenţi economici au fost sancţionaţi pentru folosirea muncii fără forme legale, înregistrând un număr de 303 persoane care nu aveau întocmite forme legale de muncă, pentru care au fost aplicate sancţiuni conform prevederilor legale“, a declarat Emilian Dodoiou, purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi.