Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Criză politică în Belgia şi posibile alegeri anticipate
Belgia, care va prelua la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar putea organiza alegeri anticipate în 6 sau 13 iunie, în funcţie de durata procedurii de dizolvare a Parlamentului, a declarat ministrul belgian de Interne Annemie Turtelboom, informează "Le Soir". Potrivit ministrului, dacă Parlamentul va fi dizolvat în această săptămână, atunci data alegerilor anticipate va fi 6 iunie, în caz contrar scrutinul urmând a avea loc foarte probabil în 13 iunie. Anunţul vine după ce, în urmă cu 5 zile, liberalii flamanzi (Open VLD) au anunţat că îşi retrag sprijinul pentru Guvern, din cauză că nu s-a reuşit soluţionarea până la termenul impus de ei a unei dispute legate de circumscripţia electorală Bruxelles-Hal-Vilvoorde (BHV). Partidele flamande susţin ideea unei separări a circumscripţiei BHV pe criterii lingvistice, astfel încât rezidenţii francofoni ce locuiesc în părţile flamande ale circumscripţiei să nu mai aibă posibilitatea de a alege să voteze pentru partide flamande sau francofone.
De partea cealaltă, formaţiunile francofone cred că o astfel de separare ar fi o discriminare contra francofonilor şi un pas către ruperea Flandrei de restul ţării.