Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Croaţia a aderat la Uniunea Europeană
Croaţia este primul stat care se alătură UE de la aderarea, în 2007, a României şi Bulgariei. Odată cu acest moment, populaţia UE a crescut cu aproape 4,4 milioane de locuitori, ajungând la 508 milioane de cetăţeni europeni.
Zeci de mii de persoane au aclamat luni, la ora locală 0.00 (1.00, ora României), aderarea la Uniunea Europeană a ţării lor, după 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie. „Bine aţi venit în Uniunea Europeană!“, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, mulţimii reunite la Zagreb, cu puţin timp înainte ca „Oda bucuriei“ a lui Beethoven - imnul UE - să consacre integrarea Croaţiei ca al 28-lea stat membru al blocului european. La miezul nopţii, panoul de semnalizare cu inscripţia „vamă“ a fost retras în mod simbolic de la punctul de frontieră cu Slovenia, singura republică fostă iugoslavă care era membră UE (2004). În acelaşi timp, un panou cu sigla UE a fost instalat la frontiera cu Serbia, ţară căreia Bruxelles-ul i-a dat vineri undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare.
Croaţia este primul stat care se alătură UE de la aderarea, în 2007, a României şi Bulgariei, şi are ca misiune protejarea a peste 1.300 de kilometri de frontiere terestre ale blocului european, cu Bosnia, Serbia şi Muntenegru, o sarcină dificilă, spun analiştii, într-o regiune unde contrabanda şi traficul de tot felul reprezintă un mod de viaţă.
Odată cu aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, la 1 iulie, populaţia UE a crescut cu aproape 4,4 milioane de locuitori, ajungând la 508 milioane de cetăţeni europeni.
În momentul de faţă, PIB-ul pe cap de locuitor al Croaţiei este de 61% din media UE, situându-se pe ultimele locuri ale clasamentului, dar înaintea României şi Bulgariei, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de 49% şi respectiv 47% din media UE. Croaţia este urmată îndeaproape de Cipru (62%), Ungaria şi Polonia (ambele 66%), în timp ce Luxemburgul se află în fruntea clasamentului, cu aproape de trei ori (271%) media UE.