Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cultură, artă şi istorie în muzeele Bucureştiului
O vizită la un muzeu şi mai ales la unul de istorie constituie o călătorie în timp. Poate fi un prilej de îmbogăţire culturală şi spirituală, de reconstituire a unor vremuri apuse. Vă prezentăm două dintre muzeele Bucureştiului, acele locuri unde ar trebui să ne ducem copiii din când în când pentru a le completa educaţia.
Un prim popas în periplul pe care dorim să-l facem este la Muzeul Naţional de Istorie a României. Situat pe Calea Victoriei la numărul 12, muzeul adăposteşte exponate de mare valoare istorică şi documentară pentru reconstituirea, măcar în parte, a trecutului României. Clădirea care adăposteşte muzeul este ea însăşi monument istoric, ridicat la sfârşitul veacului XIX, în stil neoclasic, de inspiraţie germană. Instituţia a apărut în 1970, fiind cel dintâi muzeu de arheologie şi istorie din ţară. Au fost aduse faimoase tezaure, în primul rând cele din metal preţios, în singurul loc public unde securitatea şi vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeaşi măsură. De asemenea, o mulţime de alte piese de mare valoare arheologică şi istorică şi-au găsit locul în expoziţiile organizate de-a lungul timpului. Acum sunt deschise trei expoziţii permanente: Tezaurul Istoric, Lapidarium-ul şi Columna lui Traian, prezentate pe larg în secţiunea "Colecţii", iar holul central al muzeului, complet refăcut, este gazda mai multor expoziţii. Trecutul în oglindă la Muzeul de Istorie Astăzi, la ora 12:00, are loc vernisajul expoziţiei de artă plastică şi decorativă "Istorii rescrise". În compania copiei Columnei lui Traian şi a altor piese valoroase datate în această perioadă, vizitatorii MNIR vor avea astfel posibilitatea de a admira valorile arheologice şi artistice ale epocilor îndepărtate, alături de reflexia acestora prin intermediul unor opere de artă contemporană, respectiv: pictură, sculptură, grafică, ceramică, artă decorativă, care vor compune tabloul percepţiilor artistice diferite a 43 de autori. Expoziţia este deschisă în perioada 20 aprilie - 6 mai 2012 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Programul muzeului pe timp de vară este: miercuri - duminică: 10:00 - 18:00; luni, marţi: închis. În ziua de 26 a fiecărei luni vizitarea muzeului este gratuită. Comorile de la Palatul Şuţu Un alt muzeu reprezentativ al Capitalei este Muzeul Municipiului Bucureşti. Cunoscut sub denumirea de Palatul Şuţu, este situat pe Bulevardul I. C. Brătianu la numărul 2. Muzeul a funcţionat la început pe Calea Victoriei nr. 117. A fost inaugurat de Nicolae Iorga în luna noiembrie 1931. După mai multe schimbări de locaţie, în 1956, muzeul a primit ca sediu Palatul Şuţu. Prin unificarea Muzeului de Istorie cu Muzeul de Artă în anul 1984 ia fiinţă Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, devenit, în decembrie 1999, Muzeul Municipiului Bucureşti. Aici sunt găzduite aproape 400.000 de obiecte provenite din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primăria Capitalei. Secţiile de evidenţă, conservare şi prelucrare patrimoniu îşi desfăşoară activitatea în imobilul din Calea Victoriei nr. 151, cunoscut sub numele de Casa Cesianu, unde se află şi banca de date a instituţiei, care cuprinde peste 15.000 de fişe de case, străzi, pieţe şi monumente demolate în perioada comunistă. Elevii şi studenţii beneficiază de reduceri şi pot avea acces la o bogată bibliotecă. Programul muzeului este de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00.