Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Cum citim codul de bare de pe produse

Cum citim codul de bare de pe produse

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 09 Feb 2010

Falsurile şi produsele contrafăcute sunt întâlnite peste tot, iar una dintre soluţiile aflate la îndemâna cumpărătorului de a le ocoli este citirea codului de bare. Acest element de siguranţă oferă informaţii utile referitoare la originea producătorului şi a ţării unde este fabricat produsul. Codurile de bare au apărut în 1948, însă de-a lungul timpului au suferit mai multe modificări. Prefixul alocat României de Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor (EAN International) este 594, regăsit în primele trei cifre a codului.

Produsele contrafăcute şi cele falsificate au un numitor comun, acela al calităţii mediocre sau chiar proaste, însă reprezintă două lucruri distincte. Astfel, dacă primul este obţinut astfel încât să semene cu un produs autentic, dar nici un procent din produsul autentic nu se regăseşte în el, cel de-al doilea este caracterizat prin faptul că seamănă cu un produs autentic, un procentaj variabil din cel real regăsindu-se în fals.

Cele două categorii de produse enunţate pot fi însă ocolite dacă anumite documente însoţitoare vor fi citite cu atenţie de consumatori. Astfel, „produsele contrafăcute nu sunt însoţite de declaraţia de conformitate, carte tehnică, instrucţiuni de folosire, certificat de garanţie sau bon fiscal“, fiind mai uşor de depistat, potrivit recomandărilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). În cazul acestora, şi ambalajul este realizat din materiale necalitative, informaţiile de pe ambalaj sau etichetă fiind incomplete, nefiind menţionate numele importatorului sau producătorului şi nici termenul de garanţie sau alte informaţii de interes privind produsul.

Potrivit ANPC, pentru a nu fi păcăliţi de falsuri, consumatorii trebuie să urmărească atent denumirea mărcilor de produse sau servicii. Asemănarea denumirii unor mărci de produse (servicii) se poate realiza foarte uşor prin suprimarea sau adăugarea unei litere, a unei cifre, a unui sufix (de exemplu „Reabok“ în loc de „Reebok“, care este produsul original de încălţăminte sport). Locul de comercializare şi preţurile produselor ar trebui să fie un alt reper după care consumatorul trebuie să ţină cont în momentul în care doreşte să achiziţioneze un produs original. Astfel, preţul produselor contrafăcute este mult mai mic comparativ cu cel al produselor originale întrucât falsificatorii urmăresc ca produsul falsificat să se vândă mult mai repede decât cel original.

594, prefixul alocat României de EAN International

Un alt element de siguranţă îl reprezintă codul de bare care însoţeşte fiecare produs, acesta fiind o reprezentare de date, destinat a fi citit pe cale optică şi care poate fi folosit în orice societate şi în toate industriile producătoare sau de desfacere.

Aceste bare negre pe un spaţiu alb sunt citite şi decodate cu ajutorul scannerelor care măsoară reflexia luminii şi interpretează codurile în numere şi litere şi le trimit spre gestionare unui calculator.

Codificarea produselor şi structura codului sunt realizate la nivel internaţional de către EAN-UCC (Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor): primele trei cifre reprezintă prefixul ţării de provenienţă, următoarele patru cifre-numărul producătorului, în continuarea lor alte cinci cifre reprezintă numărul de identificare al produsului, iar ultima este denumită cifra de control. Majoritatea produselor sunt marcate cu un număr format din 13 cifre, însă întâlnim produse cu opt sau mai puţine cifre.

Toate ţările au un prefix de trei cifre, excepţie făcând ţările fondatoare ale sistemului EAN (Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor), la care prefixul este format din două cifre. Prefixul alocat României este 594, iar Franţa are prefixul 33, Germania - 49, Grecia - 30, Australia - 27, Brazilia - 55, Canada - 61, Belgia - 32 (acestea fiind ţările fondatoare).

Sistemul de codificare a produselor a fost înfiinţat în România în anul 1994, tot atunci înfiinţându-se şi EAN România, licenţiată de EAN International- Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor.

Prefixul alocat României de către Asociaţia Internaţională de Numerotare a Articolelor (EAN Internaţional) este 594.

Istoria codului de bare

Istoria codului de bare a început în 1932, când un grup de studenţi de la Universitatea Harvard a demarat un proiect destul de îndrăzneţ la acea vreme: produselor le erau anexate puncte de reper din cataloage de produse şi erau centralizate într-o bază de date.

Codurile de bare, în varianta lor de astăzi, au apărut în 1948.

Bernard Silver a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor şi, împreună cu Norman Joseph Woodland, a început să lucreze la proiect.

În 20 octombrie 1949, Woodland şi Silver au publicat o lucrare intitulată „Classifying Apparatus and Method“ (Aparat şi metodă de clasificat). Inventatorii au descris invenţia lor ca fiind „arta de clasificare a produselor pe baza modelelor“.

Cele mai multe coduri de bare pe care Woodland şi Silver le-au descris erau formate dintr-o serie de spirale circulare. În timp ce cei doi le descriau ca simboluri, simbologia de bază a codurilor de bare se asemăna foarte mult cu codurile de bare unidimensionale din prezent.

Simbologia era realizată dintr-un model format din 4 linii albe pe un fundal închis. Prima linie era linia de control, iar celelalte 3 linii erau fixate la distanţe variabile faţă de prima linie (de control). Informaţia era codată prin prezenţa sau absenţa uneia sau a mai multor linii. Astfel se puteau realiza şapte clasificări diferite de produse. Prin adăugarea mai multor linii erau posibile mai multe clasificări de produse.

Modelul de cod de bare realizat de Woodland şi Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de identificare a produselor.

În 1992 Woodland a fost distins cu „National Medal of Technology“ („Medalia naţională a tehnologiei“) de către preşedintele american.

Codurile de bare au început să fie folosite în comerţ după 1966.

În iunie 1974 primul scanner UPC realizat de NCR Corporation (ce se numea pe atunci National Cash Register Co) a fost instalat la supermarketul Marsh din Troy, Ohio. Pe 26 iunie 1974, primul produs cu cod de bare a fost scanat şi înregistrat.