Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum funcționează economisirea prin titluri de stat
Ministerul Finanţelor Publice a lansat recent prima emisiune de titluri de stat în cadrul programului „Tezaur” - ediţia Centenar, cu valoarea de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei. Titlurile pot fi cumpărate prin intermediul ghișeelor Trezoreriei și oficiilor poştale. Acestea au avantajul unei dobânzi avantajoase, cea mai mare dobândă la economii de pe piața bancară, dar și dezavantajul că banii investiți rămân blocați pentru o perioadă de 5 ani.
Oficialii Ministerului Finanțelor Publice (MFP) transmit populației că emisiunea de titluri de stat din cadrul programului „Tezaur” reprezintă un instrument sigur de economisire pentru persoanele fizice, cu dobândă de 5% şi fără impozit pe acea dobândă.
Persoanele care doresc să investească în titluri de stat le pot cumpăra de la oficiile poștale, conform programului de lucru cu clienţii, în perioada 15 iunie - 5 iulie pentru mediul urban, iar pentru mediul rural în perioada 15 iunie - 4 iulie. Persoanele care doresc să subscrie completează un set de formulare de subscriere (autocopiativ), din care un exemplar, împreună cu chitanţa emisă la subscriere, se înmânează investitorului, acestea reprezentând dovada deţinerii titlurilor de stat de către acesta. Titlurile de stat în valoare de 1 leu pot fi cumpărate și de la ghișeele Trezoreriei Statului în perioada 15 iunie - 6 iulie 2018.
Mai exact, sunt peste 220 de unităţi operative ale Trezoreriei Statului şi peste 5.500 de oficii poştale prin intermediul cărora populaţia poate să cumpere titluri de stat.
Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 lei prin Trezorerie şi 100.000 lei prin Poşta Română.
Titlurile remunerează investitorii cu o dobândă anuală de 5%, cu scadenţă la 5 ani. Plata dobânzii şi a valorii nominale se efectuează conform opţiunii clientului, pe care a ales-o pe formularul de subscriere: la sediul subunităţilor poştale, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, către investitor/împuternicit, fără plata unui comision de către investitor sau prin mandat poştal, situaţie în care investitorului i se reţine contravaloarea serviciului de mandat poştal.
În cadrul programului „Tezaur”, ediţia Centenar, aferent lunii iunie 2018, titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează. Titlurile de stat pot fi cumpărate de persoanele fizice rezidente, care au împlinit vârsta de 18 ani, iar valoarea unui titlu din cadrul emisiunii „Tezaur” este de 1 leu.
Emisiunea de titluri de stat este o modalitate prin care statul român se împrumută de la populație, după cum a arătat miercuri seară, la Palatul Victoria, chiar ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, care a spus că scopul emisiunii „Tezaur” „se referă la finanţarea noastră ca şi stat”.
Potrivit declarațiilor ministrului, valoarea titlurilor de stat achiziţionate de către persoanele fizice este de 100.000 de lei de la Trezorerie şi 100.000 lei de la Poşta Română, deci în total 200.000 de lei.
„Foarte important este faptul că pe lângă dobânda de 5% pe an, cei 10% impozit pe venit aplicat la dobânzile de la bănci în cazul de faţă nu se aplică. Se pot realiza subscrieri atât în numerar, cât şi prin transfer bancar, cu costuri zero atât la subscriere, cât şi la retragerea în numerar. (...) Este un prim instrument foarte util pentru populaţie, sigur, cu foarte multe avantaje, dobândă 5%, fără impozit pe dobândă. Este o investiţie sigură”, a mai subliniat şeful de la finanţe.
Potrivit sursei citate, plafonul pentru acest program de titluri de stat pentru anul 2018 se ridică la 4 miliarde de lei.
Informații complete despre emisiunea „Tezaur” se găsesc pe site-urile www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro şi www.posta-romana.ro.