Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Cum funcționează Preşedinţia rotativă a UE
Statele membre care deţin Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „triouri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trioul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună cu subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu în cele 18 luni. În baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriile priorități pentru şase luni.
Actualul trio este format din Franţa (ianuarie - iunie 2022), Cehia (iulie - decembrie 2022) şi Suedia (ianuarie - iunie 2023), conform www.consilium.europa.eu.
Mandatul Cehiei la președinția rotativă a început la 1 iulie și, conform unui anunţ făcut de premierul ceh, Petr Fiala, se va axa pe organizarea unui summit privind reconstrucţia Ucrainei şi lansării unui plan Marshall pentru această ţară.
Sistemul de conducere rotativă a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona, în 2009. Preşedinţia are două misiuni principale: planificarea şi conducerea reuniunilor ministeriale din cadrul Consiliului şi al grupurilor sale de pregătire şi reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale UE, în special cu Comisia şi cu Parlamentul European. Rolul său este de obţinere a acordurilor în dosarele legislative prin aşa-numitele triloguri, prin reuniuni de negociere informale şi prin reuniuni ale Comitetului de conciliere.
Din punct de vedere statistic, în timpul unei președinții rotative, în funcție de iniţiativele Agendei Strategice a UE, sunt luate în discuție circa 500-700 de propuneri legislative.