Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum ne purtăm când mergem în vizită
Buna purtare şi bunul-simţ trebuie să guverneze tot sistemul relaţional interuman. În cazul întâlnirilor, al invitaţiilor pentru vizite sau la mese mai mult sau mai puţin festive s-au creionat de-a lungul timpului reguli nescrise care, în esenţa lor, sunt universale, dar au un specific aparte pentru fiecare tip de societate.
Regulile bunei cuviinţe spun că întotdeauna dumneavoastră trebuie să salutaţi primul sau prima când vedeţi o persoană mai în vârstă. Totdeauna bărbaţii salută întâi femeile, şi nu invers. Nu trebuie să faceţi cu mâna unei persoane pe care o cunoaşteţi sau pe care o respectaţi. Salutul nu este o invitaţie la conversaţie. Nu vă opriţi să staţi de vorbă cu o persoană superioară dumneavoastră (prin vârstă sau prin funcţie), decât dacă aceasta face prima gestul. Semnele de afecţiune, efuziunile sentimentale sunt deplasate dacă sunt făcute în plină stradă. Nu lăsaţi niciodată un om cu mâna întinsă. Întotdeauna mâna se întinde dezmănuşată. Nu se sărută mâna femeilor pe stradă. Aceasta se face doar în încăperi. Pentru a avea totdeauna liberă mâna dreaptă, doamnele trebuie să poarte poşeta doar pe mâna stângă. De asemenea, nu trebuie ţinută ca pe o sacoşă de piaţă. Nu permiteţi niciodată ca un bărbat să vă ducă poşeta. Regulile politeţii spun că întotdeauna o persoană tânără este prezentată celei mai în vârstă, iar bărbatul este prezentat femeii. Atunci când se prezintă, un bărbat trebuie să se ridice de pe scaun, iar dacă este pe stradă, trebuie neapărat să-şi descopere capul ţinând pălăria în mâna stângă. Într-un salon, femeia aşezată pe un fotoliu sau canapea este aceea care va întinde mâna fără să se ridice. Când un bărbat este prezentat unei femei, aceasta înclină capul, întinde mâna şi zâmbeşte. Atunci când soţul îşi prezintă soţia prietenilor o face uzând de următoarea formulă: "Îmi permiteţi vă rog să vă prezint soţiei mele?" Doamna îşi va prezenta soţul prietenilor ei prin formula "Soţul meu". De regulă, după prezentări urmează formulele de salut "Bună seara" sau "Bună ziua". Atunci când prezentaţi cuiva o persoană cu funcţii sau ranguri înalte, alături de nume se adaugă şi titlul sau funcţia. Femeile nu se ridică niciodată în picioare la prezentări, cu excepţia cazului când persoanele prezentate, femei sau bărbaţi, sunt mult mai în vârstă. Dacă cei care sunt prezentaţi sunt bătrâni (indiferent de sex), regula cere ca toţi cei tineri să se ridice în picioare. Dacă gazdele sunt reţinute de sosirea unui oaspete nou, cel prezentat anterior se va prezenta singur sau va fi prezentat de apropiaţi ai gazdei. Prezentată, o femeie primeşte de la sine rangul profesional şi social al soţului ei, dacă ea însăşi nu are unul. Prezentate două femei între ele, gazda o va prezenta pe cea mai tânără sau necăsătorită celei mai în vârstă sau căsătorite. Nici un fel de vizită nu se face fără a fi invitat În privinţa regulilor şi manierelor ce trebuie respectate atunci când se fac vizite mai mult sau mai puţin protocolare, inegalabilul Caragiale făcea la sfârşitul secolului al XIX-lea o admirabilă frescă a obiceiurilor şi manierelor prost înţelese şi practicate ale high-life-ului românesc. Astăzi, regulile şi practicile bunelor maniere impun un comportament civilizat, patronat de bun-simţ. Astfel, nici un fel de vizită nu se face fără a fi invitat. Dacă sunteţi invitat verbal, se răspunde gazdei pe loc dacă onoraţi invitaţia sau nu. Răspunsul la invitaţia scrisă se face imediat tot în scris. Indiferent dacă acceptaţi sau nu, răspunsul trebuie să conţină obligatoriu mulţumiri pentru invitaţie. În cazul unui răspuns negativ, se va preciza în limita posibilităţilor motivarea refuzului. În cazul vizitelor de familie, răspunsul se poate da telefonic sau verbal. Pentru vizitele prilejuite de ceremonii (logodne, nunţi, botezuri), răspunsul trebuie dat obligatoriu în scris. O regulă de aur pentru musafiri este şi va rămâne punctualitatea. Nu întârziaţi. Întârzierea peste "sfertul academic" poate fi interpretată drept lipsă de consideraţie faţă de gazdă. Dacă sunteţi aşteptat la intrarea în locuinţă, nu fiţi exuberant. O atitudine calmă, binevoitoare, însoţită de un zâmbet, este cea mai potrivită în aceste circumstanţe. La vederea unor cunoştinţe, nu trebuie să exageraţi cu încântarea. Nu vorbiţi tare, nu intraţi în locuinţa gazdei cu ţigara în gură sau mestecând gumă. În vestibul intră întâi doamna sau domnişoara (uşa va fi deschisă de bărbatul care o însoţeşte sau de gazde), apoi va intra imediat după dânsa şi bărbatul. Acesta îşi va scoate pălăria sau căciula, paltonul, pardesiul sau geaca, le va pune în cuier şi apoi îşi va ajuta partenera să se dezbrace. La plecare, tot bărbatul va fi cel care se va îmbrăca primul, şi apoi îşi va ajuta doamna sau domnişoara să se îmbrace. Ajunşi în camera de primire, oaspeţii trebuie să abordeze o mină veselă. Vor saluta cu o înclinare respectuoasă a capului pe ceilalţi musafiri. Este recomandat ca atunci când mergeţi într-o vizită să duceţi şi un dar. O carte, o ciocolată pentru copiii gazdei şi flori pentru gazde. Cadoul este purtat întotdeauna de bărbat şi este oferit celui sărbătorit sau amfitrioanei de către soţie sau însoţitoare. Florile se poartă pe drum ambalate şi se ţin cu tija în sus. Atunci când se oferă, trebuie să fie despachetate şi ţinute cu floarea în sus. După mulţumirile de rigoare, gazda trebuie imediat să le pună într-un vas cu apă. Atunci când primiţi un cadou, desfaceţi ambalajul în prezenţa celui care vi l-a oferit. Mulţumiţi şi bucuraţi-vă chiar dacă sunteţi nemulţumiţi sau decepţionaţi de darul primit. Dacă este ceva dulce, serviţi-i pe ceilalţi din jur. Nu este recomandat să spuneţi atunci când primiţi cadoul "nu trebuia să cheltuiţi", "nu era nevoie să vă deranjaţi" etc. Aceste aprecieri sunt gesturi de politeţe prost înţeleasă. Cei care fac daruri vor să vă facă o surpriză şi, de obicei, oferind cu plăcere cadoul, aşteaptă în sinea lor să vă bucuraţi.