Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum pot beneficia unităţile de cult de programul „Casa Verde”
Locaşurile de cult pot beneficia de finanţare, de maximum 500.000 de lei, prin programul „Casa Verde Clasic”, pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Dosarele persoanelor juridice se pot depune în perioada 17 octombrie - 14 noiembrie 2016.
Peste 94 milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34,7 milioane persoanelor juridice, alocă statul, prin programul „Casa Verde Clasic”, pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde (solară, geotermală etc.). „Dacă am exploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră am putea substitui (...) aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră şi circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul mediului, citată de Mediafax.
Populaţia beneficiază de un cuantum al finanţării de până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru panouri solare presurizate și până la 8.000 de lei pentru pompe de căldură. Persoanele fizice pot depune dosarele între 10 şi 24 octombrie 2016, la agenţiile judeţene pentru protecţia mediului.
În cazul primăriilor, instituţiilor publice şi unităţilor de cult, prin programul „Casa Verde”, acestea pot primi finanţare pentru instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi geotermală, dar şi pentru sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor sau a nămolurilor din instalaţiile de epurare, biogaz sau pentru centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere. O instituţie poate depune o singură cerere de finanţare, dar poate solicita sprijin financiar pentru mai multe obiective.
În cazul unităţilor de cult, finanţarea ce poate fi obţinută este de maximum 500.000 de lei. Potrivit Ghidului de finanţare, publicat recent, proiectele unităţilor de cult, dar şi ale primăriilor şi instituţiilor publice vor fi depuse în perioada 17 octombrie - 14 noiembrie 2016, solicitanţii primind finanţare nerambursabilă de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Pentru a participa la program, unităţile de cult trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe criterii de eligibilitate. Printre acestea: obligativitatea de a nu înregistra obligaţii de plată restante la bugetul de stat şi bugetul local, să facă dovada că pot să asigure contribuţia proprie, în vederea implementării proiectului (de cel puţin 10%, în funcţie de proiect) şi să aibă în administrare/proprietate imobilul, terenul şi construcţia pe care urmează să se implementeze proiectul.
Unităţile de cult care doresc participarea la program trebuie să depună următoarele documente: cererea de finanţare nerambursabilă, certificatul de cazier fiscal, certificate de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, bugetul local şi la Fondul pentru mediu, certificatul de cazier judiciar al solicitantului, copii ale documentelor din care să rezulte calitatea solicitantului de proprietar/administrator al imobilului şi terenului pe care se va monta sistemul de încălzire, declaraţia pe propria răspundere că sunt prevăzute în buget sumele necesare cofinanţării proiectelor de mediu, studiul de fezabilitate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 28/2008, care să cuprindă consumul lunar de apă rece şi apă caldă şi numărul de utilizatori; declaraţia pe propria răspundere că în construcţia pentru care se solicită finanţare există alimentare funcţională cu apă. Informaţii complete privind accesarea acestor fonduri se găsesc în Ghidul de finanţare, care poate fi consultat online la adresa http://www.afm.ro/main/programe/program_casa_verde/2016/ordin_1818_2016.pdf.