Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum recunoaştem produsele alimentare bune de consum
Consumatorii sunt sfătuiţi să achiziţioneze produsele specifice sărbătorilor pascale doar din spaţiile special amenajate, autorizate sanitar-veterinar. Atât produsele lactate, cele de panificaţie, dar şi ouăle, carnea şi produsele din carne trebuie etichetate şi comercializate conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, Autoritatea Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat că punctele de sacrificare a mieilor vor funcţiona între 14 aprilie şi 3 mai.
Inspectorii Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) controlează în această perioadă condiţiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle, precum şi alte produse alimentare specifice sărbătorilor pascale. Sunt verificate toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul şi unităţile de alimentaţie publică. Punctele locale de tăiere a mieilor sunt avizate să funcţioneze numai în perioada 14 aprilie - 3 mai 2016, iar inspectorii îndeamnă consumatorii să ceară certificatul de sănătate în momentul achiziţionării. „Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate de formă ovală cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, cu inscripţia „ROMÂNIA” sau „RO”, numărul de autorizare acordat de ANSVSA şi abrevierea „CE”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, citat de Agerpres. De asemenea, carnea de miel sau ied rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile/locurile amenajate temporar va fi marcată cu marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţean.
Un miel bun de consum, potrivit medicilor veterinari, trebuie să cântărescă cel puţin 4 kilograme în carcasă, însă greutatea optimă de tăiere este de 12-14 kg. Cu puţină atenţie, consumatorii pot identifica mieii imaturi, care au o carne cu gust fad, lipsită de arome, iar culoarea rinichilor mieilor cu vârsta de peste 21 de zile, propice consumului, este asemănătoare ţesutului muscular. La mieii nou-născuţi culoarea rinichilor este violet-albăstriu, la 8 zile este roşu-violaceu, iar la 15 zile este galben-verzui. La momentul achiziţiei, carnea trebuie să fie elastică: în cazul în care este apăsată cu degetul, trebuie să revină la forma iniţială.
În ceea ce priveşte vânzarea ouălor, este interzisă comercializarea celor cu coaja crăpată sau lovită. „Ouăle proaspete prezintă coaja cu aspect mat, rugos, comparativ cu ouăle vechi la care coaja este lucioasă şi netedă. La un examen simplu al densităţii în apă de robinet, ouăle proaspete trebuie să rămână la fundul vasului în care sunt puse, cu axul longitudinal paralel cu fundul vasului sau acesta să formeze cu fundul vasului un unghi de maxim 30-45 grade”, informează inspectorii ANSVSA. De asemenea, albuşul oului trebuie să fie de o consistenţă densă, transparent, iar gălbenuşul, semiglobulos şi bine delimitat de albuş. Pentru vopsirea ouălor sunt recomandate vopselele care garantează sănătatea consumatorilor şi care sunt cumpărate de la distribuitorii autorizaţi, fiind exclusă cu desăvârşire vopseaua tipografică, care conţine metale grele, foarte dăunătoare organismului uman. Ouăle trebuie depozitate în cofraje sau lăzi, în spaţii răcoroase, fără miros străin, la o temperatură maximă de 14 grade Celsius.
Micii producători care vând lapte şi produse din lapte trebuie să informeze consumatorul cu privire la identitatea, sortimentul de produs şi data obţinerii produsului, prin intermediul unei etichete aplicate în dreptul produsului prezentat. Brânzeturile trebuie ambalate în pungi din plastic sau hârtie de unică folosinţă. Bineînţeles, producătorii trebuie să deţină autorizaţie sanitar-veterinară şi certificate de sănătate a animalelor. Alte produse alimentare tradiţionale, precum cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, sub controlul personalului de specialitate.