Cum se testează „veridicitatea“ mierii de albine

▲ Albinele se trezesc din hibernare cum simt primul miros de copac înflorit, iar până toamna târziu nu se opresc din polenizare ▲ Activitatea apicultorilor devine la fel de intensă, întrucât, de la finele lui aprilie şi până spre sfârşitul lui august, se merge în pastorală, cu albinele „la păscut“ ▲ Prisăcarii fac acest lucru mai mult din pasiune, preţul produselor apicole fiind mici în raport cu costurile de întreţinere a unei familii de „gâze polenizatoare“ ▲ Unii dintre ei, cu un spirit al afacerii mai dezvoltat, au acaparat şi pieţele externe, producând miere ecologică şi accesând fonduri europene pentru dezvoltare ▲ Până la finele acestui an, se pot accesa fonduri nerambursabile prin măsura 121, din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală ▲

Creşterea albinelor, o îndeletnicire din cele mai vechi timpuri, preocupă tot mai multe persoane, întrucât reprezintă o alternativă la alte activităţi, mult mai solicitante din punct de vedere fizic şi mai puţin rentabile. „Este o activitate preferată în special de persoanele în vârstă, însă sunt şi persoane mai tinere care încep să se declare interesate de apicultură, mai ales în contextul aplicării noii tehnologii“, a susţinut Lia Magdici, preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Albine şi directorul Staţiunii de Cercetări Apicole Poieni. În cadrul asociaţiei sunt înscrişi peste 500 de apicultori, însă numărul acestora este mult mai mare. „Sunt mult mai mulţi decât atât, însă nu avem mijloace să-i monitorizăm. Pot să vă spun că avem peste 7.000 de familii de albine, în medie aproximativ 50-60 de familii pe apicultor. Credem că avem o asociaţie destul de puternică şi, cu toate acestea, întâmpinăm anumite probleme“, a mai spus Magdici.

Mierea de albine este consumată în special pentru revigorarea organismului şi pentru contracararea afecţiunilor stomacale, dar şi pentru alte afecţiuni, cum ar fi bolile de inimă, de plămâni sau ficat.

Mierea „de mană“, denumită şi „miere de origine animală“, este foarte căutată, întrucât conţine într-o cantitate mult mai mare săruri uşor asimilabile (de 15-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât mierea de albine florală). „Este foarte căutată în interes terapeutic, însă foarte puţini apicultori au bucuria să producă o astfel de miere de albine de origine animală, acest lucru întâmplându-se chiar şi la perioade foarte mari, de până la 15 ani. Este foarte interesant însă procedeul de obţinere a acestui tip de miere“, a spus directorul Staţiunii de Cercetare apicolă Poieni. Pe lângă săruri minerale, mierea de mană este bogată în calciu şi magneziu, fiind recomandată în special în tratarea anemiilor severe.

Potrivit Liei Magdici, mierea de mană este obţinută în special de apicultorii care-şi duc albinele în pastorală la munte, acolo unde bradul, molidul sau stejarul secretă o anumită substanţă dulce. Substanţa secretată de copaci, fiind foarte dulce, este pe placul unor furnici care se hrănesc şi elimină zaharurile de care nu mai au nevoie, astfel că albinele polenizează resturile eliminate de furnici, în final obţinându-se o miere de culoare maronie.

Dacă pentru organismul uman mierea de mană este recomandată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre preferinţa albinelor. Mierea de mană nu este recomandată pentru iernare, deoarece provoacă intoxicaţii grave albinelor. Potrivit apicultorilor, mierea de mană, datorită conţinutului bogat în săruri şi redus în glucoză, se menţine chiar şi ani de zile în stare lichidă.

Europenii preferă mierea „sofisticată“, de salcâm

Mierea de salcâm, caracterizată de apicultori ca fiind o miere „sofisticată“, se cristalizează (se îngroaşă) foarte încet din cauza cantităţii mai mari de fructoză decât glucoză. „Este o miere foarte solicitată pe piaţa externă, este o miere sofisticată, datorită aromei şi gustului pe care le are. Culoarea mierii de albine de salcâm este, imediat după recoltare, transparentă. Se situează pe primul loc la consum“, a spus Lia Magdici. Apicultorii susţin că mierea de albine cu o aromă pronunţată de flori de salcâm se întâlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau la cea falsificată. Mierea de salcâm are şi calitate superioară, celelalte sorturi având doar calitatea I şi a II-a.

Mierea de tei „este o miere calmantă“, apreciată şi datorită bogăţiei în vitamine. Este o miere puternic aromată, de culoare deschisă, un galben pal. „Cristalizarea mierii de tei se face spre toamnă, are calităţi liniştitoare, ca de altfel şi ceaiul de tei“, susţine Lia Magdici, preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Iaşi.

Mierea de floarea-soarelui conţine lecitină uşor asimilabilă, iar datorită conţinutului mare de glucoză cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede.

Mierea de rapiţă este naturală, însă nu are efecte benefice deosebite, apicultorii caracterizându-o ca fiind „o miere naturală şi atât“. Mierea de rapiţă cristalizează grosolan, iar la consum se simte o usturime uşoară.

Mierea de zmeură, de zmeuriş, este o miere antioxidantă, întâlnită în special la apicultorii care-şi duc albinele în pastorală la munte. Asociaţia Crescătorilor de Albine din Iaşi va face demersuri pentru înscrierea acestui tip de miere în lista produselor tradiţionale.

Mierea se testează în laborator sau cu hârtia

Mitul potrivit căruia o miere de albine zaharisită sau cristalizată este şi contrafăcută a fost răsturnat de apicultori, care susţin că acest fenomen este specific, doar mierea de salcâm cristalizându-se după o perioadă mai îndelungată de timp. „O miere bună nu se poate recunoaşte decât după ce este gustată de consumator. Exceptând analizele care se fac la laborator şi se determină calitatea, există şi metode convenţionale de depistare a veridicităţii mierii, respectiv cu creionul chimic sau cu hârtia“, a spus Lia Magdici. Astfel, se înmoaie în miere o bucată de hârtie, după care i se dă foc. Dacă hârtia va arde, atunci mierea este contrafăcută din zahăr. În caz contrar, avem de-a face cu o miere adevărată.

Pentru a-şi păstra calitatea, mierea trebuie păstrată în borcane curate, care vor fi depozitate în locuri fără recipiente ce conţin substanţe ce emană mirosuri neplăcute, întrucât mierea prinde uşor miros. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumina care-i depreciază calităţile (lucru uşor de observat datorită închiderii mierii).

Pentru a păstra calitatea, mierea cristalizată care se doreşte a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de apă fierbinte, evitându-se cu desăvârşire punerea mierii direct pe foc, recomandându-se în acelaşi timp să se încălzească doar mierea care va fi folosită o singură dată. Temperatura optimă de păstrare se situează între 10 şi 20 de grade.

Sprijin pentru apicultori

Preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Iaşi le-a recomandat apicultorilor care doresc să acceseze fonduri nerambursabile să se orienteze în special pe materiale costisitoare, să cheltuiască banii pe utilaje sau echipamente scumpe şi nu pe materiale care ar putea fi cumpărate mult mai uşor, din bani proprii.

În anul 2008, Ministerul Agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale a anunţat acordarea de sprijin financiar pentru producerea şi comercializarea produselor apicole:

- susţinerea achiziţionării de medicamente în vederea combaterii varoozei - 6 lei/familie de albine;

- susţinerea repopulării în stupi pe teritoriul naţional prin achiziţionarea mătcilor din rasă autohtonă - 15 lei/matcă de albine. De asemenea, se acordă o subvenţie de 20 de lei/familie de albine pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei de miere prin susţinerea familiilor de albine.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală se pot obţine fonduri nerambursabile la măsura 121, Modernizarea exploataţiilor agricole, următoarea etapă de depunere a proiectelor încheindu-se la data de 9 iunie.

▲ Mierea de salcâm, preferata europenilor

Mierea solicitată la export este cea de salcâm, datorită compoziţiei sale şi datorită cristalizării după o perioadă îndelungată. Preferinţele europenilor sunt diverse, cei mai pretenţioşi fiind declaraţi italienii, care preferă mierea de calitate superioară.

Francezii - mierea de floarea- soarelui.

Germanii - miere de salcâm şi de mană.

Italienii - miere de salcâm şi polifloră.

Pentru continuarea exportului de miere de albine, apicultorii români trebuie să-şi adapteze tehnologia la standardele uniunii Europene. Una dintre condiţii este şi utilizarea echipamentelor din inox alimentar, iar apicultorii trebuie să facă dovada prin acte a sănătăţii albinelor. „Trebuie adaptată tehnologia la normele UE, iar o şansă pentru a face lucrul acesta este să accesăm programe prin Sapard. De asemenea, apicultorii trebuie să facă şi dovada studiilor de specialitate, care se pot face prin oficiile de consultanţă agricolă“, a susţinut Lia Magdici, preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Iaşi.