Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum vor evolua dobânzile la credite în perioada următoare
Dobânzile la lei vor avea o variaţie mai mare în perioada următoare, iar în privinţa cursului valutar nu sunt de aşteptat modificări semnificative dacă va fi temperată creşterea inflaţiei, este de părere Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Cu alte cuvinte, într-o formă sau alta, gradul de îndatorare al consumatorului va creşte, „adică vei rambursa mai mult din venitul tău lunar în momentul când se materializează un risc de variaţie a ratei dobânzii sau a cursului”, a explicat specialistul.
România a ratat atât intrarea în criza economică, dar şi ieşirea din acea criză din punctul de vedere al mentalului, iar pentru perioada următoare este de aşteptat o încetinire a creşterii economice, ceea ce este un lucru normal, a afirmat, într-o conferinţă despre situaţia actuală a sistemului bancar, Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi CEO Alpha Bank.
„Acum suntem într-o perioadă de creştere economică de şapte ani. (...) În mod normal, nu te aştepţi la întreruperi, ci la perioade în care creşterea economică s-ar putea să fie mai temperată. O creştere de 6,97% a părut pentru mulţi excesivă în 2017, chiar dacă au fost destul de multe voci care au spus că ne putem permite un astfel de ritm de creştere. Nimeni nu moare dintr-o creştere mai temperată şi mai stabilă, mai sustenabilă. Mă aştept la o încetinire e creşterii economice, şi este normal”, a menţionat Oprescu, care a subliniat că România a trecut printr-o criză profundă.
În privinţa creditului bancar neguvernamental, acesta a crescut cu circa 6,7% în ultimul an, valoarea soldului situându-se la 51 miliarde de euro. „Creşterea dobânzilor, în general, duce la o temperare a creşterii creditului. Creditul bancar neguvernamental în sistem a crescut cu 6,5%-6,7%, în ultimul an, din datele pe care le avem acum. Această creştere arată că, de fapt şi de drept, suntem într-un moment de reluare a creditării şi trebuie ajustată şi cu nivelul de scădere de neperformanţă”, a declarat specialistul.
Referitor la scumpirea creditelor, Oprescu este de părere că dobânzile la lei vor avea o variaţie mai mare în perioada următoare.
„Dobânzile la lei vor ajunge undeva, dar răspunsul corect este de volatilitate, şi vorbesc despre variaţie. Mă aştept ca volatilitatea să fie mai mare şi când spun asta mă refer la formula matematică axată pe un anumit interval de timp pentru o variaţie a unei serii de date faţă de variaţia celeilalte serii de date, care este dobânda de bază la euro. Cursul a fost întotdeauna o ancoră în aşteptările inflaţioniste. În clipa de faţă, voi evita cu lipsă de graţie să dau cifre. Dacă suntem într-un moment în care lumea aşteaptă şi sesizează că există o creştere a inflaţiei, dacă această creştere este deja temperată, atunci nu ne aşteptăm la modificări semnificative ale culoarului în care evoluează în momentul de faţă cursul valutar”, a explicat Oprescu.
Acesta a adăugat că, într-o formă sau alta, gradul de îndatorare al consumatorului creşte, „adică vei rambursa mai mult din venitul tău lunar în momentul când se materializează un risc de variaţie a ratei dobânzii sau a cursului”.
„În mod normal, trebuie să-ţi faci o evaluare şi totul ţine de gradul de îndatorare. Dacă laşi să-ţi ajungă apa până la nas, orice variaţie a nivelului apei îţi poate crea probleme. Nici banca, nici nimeni altcineva nu este atotcunoscător cu privire la evoluţia pieţelor în viitor. (...) Realitatea pe fond este că nimeni nu ştie cum o să arate viitorul. La Legea dării în plată impactul este deja luat în calcul şi asumat. În afară de asta, vorbim despre alte trei iniţiative care sunt la ora actuală, şi anume: limitarea nivelului de dobândă, limitarea sumei pe care o poate obţine un cumpărător de creanţe neperformante şi titlu executoriu pentru contractele de credit. Impactul acestor iniţiative legislative va fi în primul rând pe numărul de clienţi care se mai califică. Deci, vorbim despre o restrângere a universului clienţilor care se califică”, a subliniat Oprescu.