Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum vrea Comisia Europeană să ajute procesatorii de lapte
▲ Comisia Europeană a anunţat că va continua să facă tot posibilul atât pentru sprijinirea procesatorilor de lapte, cât şi pentru stabilizarea pieţei produselor lactate ▲ Comisia va continua să utilizeze instrumente ca intervenţia, depozitarea privată şi restituirile la export, va permite efectuarea în avans a plăţilor directe către fermieri, dar şi deschiderea unei noi sesiuni de programe de promovare a lactatelor ▲
În raportul publicat săptămâna aceasta cu privire la situaţia de pe piaţa lactatelor, Comisia Europeană a prezentat o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăţi cu care se confruntă întregul sector. Printre alte posibile măsuri se numără finanţarea retragerilor voluntare din producţia de lapte cu ajutorul banilor obţinuţi prin taxarea depăşirilor de cotă şi includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanţul de sănătate din 2008, subliniindu-se, de altfel, şi posibilitatea sprijinirii procesatorilor în cadrul politicii de dezvoltare rurală. „Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe procesatorii noştri de lapte, care se confruntă cu prăbuşirea preţurilor. Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem, pentru stabilizarea pieţei, dar, aşa cum a indicat Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină şi treptată a cotelor“, a explicat Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Măsurile disponibile Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lui ianuarie şi, anul acesta, s-au depozitat, până acum, 113.500 de tone. Această perioadă de acordare a ajutoarelor va fi prelungită până la sfârşitul lui februarie 2010. Raportul mai arată că achiziţia la intervenţie de unt şi lapte praf degresat a debutat la 1 martie, iar Comisia a propus recent prelungirea achiziţiilor până la 28 februarie 2010. În ianuarie, s-au reactivat restituirile la export pentru produsele lactate, nivelul lor menţinându-se în limite prudente, pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina preţurile de pe piaţa mondială. Sistemul de distribuire a laptelui în şcolile UE a fost recent îmbunătăţit şi sunt în curs discuţii pentru a-l face şi mai atrăgător, iar, în mod excepţional, Comisia va autoriza statele membre să efectueze cu până la 70% din plăţile directe către fermieri, cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie. De asemenea, raportul arată că statele membre pot acorda şi ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condiţiile pieţei, pentru sprijinirea procesatorilor care au probleme cu lichidităţile, şi se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat. CE recomandă fermierilor procesatori de lactate să coopereze mai eficient în cadrul organizaţiilor de procesatori, pentru a-şi mări, astfel, forţa de negociere.