Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cursa roz împotriva cancerului la sân
77.000 de femei mor anual în Europa din cauza cancerului la sân. În România este cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată la femei şi prima cauză de mortalitate în rândul persoanelor de sex feminin între 35 şi 55 de ani. Astfel, la nivel mondial, octombrie este recunoscută ca luna internaţională împotriva cancerului la sân. Duminică, 16 octombrie, la Bucureşti, evenimentul a fost salutat de mii de persoane (adulţi şi copii), care au participat la un cros împotriva acestui tip de cancer, o acţiune organizată de Asociaţia "Casiopeea".
2.300 de persoane au alergat la cursa roz din parcul Tineretului, pe o vreme la fel de dură ca şi maladia de care suferă mii de românce. Evenimentul, ajuns la a doua ediţie, este singura iniţiativă caritabilă din ţară care promovează avantajele depistării precoce a cancerului mamar şi colectează fonduri destinate persoanelor afectate de această boală. Mai exact, banii adunaţi din taxa de participare la crosul roz "Casiopeea" vor fi folosiţi la cumpărarea de proteze mamare pentru femeile care au suferit o mastectomie, deoarece în România costurile acestor proteze nu sunt incluse în pachetul medical rambursat de asigurarea publică de sănătate. Anul acesta, din înscrierea participanţilor la cursă s-a strâns suma de 60.000 lei. "Împreună suntem învingători!" S-au organizat trei curse, crosul copiilor - pe distanţa de 1 km, crosul adolescenţilor - 1,7 km, crosul adulţilor - 5 km, plus un marş al familiei. Soţi, copii, prieteni, rude, dar şi anonimi cu suflet mare, cu toţii s-au adunat în numele sănătăţii, au îmbrăcat tricoul roz (culoarea-simbol a luptei mondiale împotriva cancerului mamar) şi s-au luat la întrecere pe aleile parcului ori şi-au susţinut concurenţii de pe margine. Li s-au alăturat şi câteva persoane publice, femei celebre, din dorinţa de a susţine acest proiect, pentru a le da femeilor cu cancer la sân o nouă şansă şi mai multă speranţă. Indiferent de câştigători, fiecare participant poate fi considerat învingător la categoria solidaritate. Mirela şi Marius N., doi tineri frumoşi, s-au căsătorit anul trecut, în toamnă, după ce Mirela a fost diagnosticată cu cancer la sân. Între timp, femeia a suferit o intervenţie chirurgicală şi acum face chimioterapie. Cel mai mare susţinător al Mirelei este Marius, soţul ei, care a alergat pentru ea, duminică, la crosul din parcul Tineretului. I-au fost alături rudele apropiate şi câţiva prieteni buni. Îmbujorată şi cu un zâmbet înfloritor pe faţă, Mirela mi-a spus aproape şoptit: "În faţa iubirii atâtor oameni, boala mea n-are nici o şansă. Împreună suntem învingători!" "Octombrie roz", luna solidarităţii Prima ediţie a Crosului roz împotriva cancerului la sân a avut loc în 2010. Atunci au participat peste 1.600 de persoane şi aproape 20 de companii s-au întrecut în cadrul Corporate Challenge. În urma maratonului s-au colectat peste 10.000 de euro, bani care au fost direcţionaţi către achiziţionarea de proteze mamare pentru pacientele care au suferit o mastectomie. "Crosul roz "Casiopeea" are un profund caracter umanitar şi educativ, în acelaşi timp punând România pe harta unui "octombrie roz" mondial. Este o oportunitate de a pune în practică promovarea sportului, printr-o activitate fizică la care poate participa întreaga familie. Este un prilej de a dovedi solidaritate cu femeile care suferă de cancer la sân, oferindu-le un ajutor concret prin achiziţionarea de proteze mamare celor care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru extirparea tumorilor canceroase de la sâni, completându-le în acest fel susţinerea de care beneficiază prin programul naţional dedicat", spune Marina Oţelea, vicepreşedinte "Casiopeea". Potrivit fondatorilor, "Casiopeea" este o asociaţie care s-a născut din dorinţa de a promova efectele benefice ale sportului în ameliorarea şi menţinerea stării de sănătate. Asociaţia susţine valorile sportului: respectul, excelenţa, prietenia, hotărârea şi curajul. Este un proiect unic în România care propune acţiuni concrete de promovare a activităţilor sportive în vederea ameliorării calităţii vieţii şi prevenirii unor boli grave. De asemenea, asociaţia organizează anual crosul "Casiopeea", precum şi acţiuni educative în şcoli şi companii pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. Anual, 3.100 de românce mor din cauza cancerului la sân Depistarea în fază incipientă a cancerului mamar poate asigura vindecarea totală a bolii, de aceea este foarte important consultul periodic. Cu toate acestea, conform Federaţiei asociaţiilor bolnavilor de cancer din România, numărul cazurilor de cancer de sân a crescut la nivel global cu 3,1% pe an, în ultimii 30 de ani, iar peste 3.100 de românce mor anual din cauza cancerului la sân. Potrivit specialiştilor, cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer la femei, deşi cancerul pulmonar rămâne cauza principală de deces atât la femei, cât şi la bărbaţi. Aproximativ 1% din toate cazurile de cancer mamar apare la bărbaţii adulţi.