Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dacă va fi nevoie, Grecia va primi susţinere financiară din partea Franţei
La puţin timp după ce Germania şi-a anunţat doar un sprijin moral pentru colegii greci din zona euro, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, susţine necesitatea acordării unui ajutor financiar, dacă va fi nevoie, „pentru că altfel nu va mai exista moneda unică“. O „acţiune coordonată“ din partea statelor din zona euro ar putea fi necesară pentru a ajuta Grecia să facă faţă „speculaţiilor“, Banca Europeană de Investiţii apreciind că ar putea să sprijine, în anume condiţii, aceste măsuri
Franţa va sprijini Grecia pentru reducerea deficitului bugetar, a dat asigurări preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, după ce şeful Executivului german, Angela Merkel, şi liderul Eurogrup, Jean-Claude Juncker, au exclus un ajutor financiar imediat pentru statul elen. „Dacă am creat euro, nu putem lăsa un stat din zona euro să se prăbuşească. Trebuie să susţinem Grecia fiindcă depune eforturi, altfel nu va mai exista euro“, a spus Sarkozy. Preşedintele francez l-a primit duminică, la Paris, pe premierul elen George Papandreou, după ce acesta s-a întâlnit, vineri, la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel. Oficialii francezi au afirmat că nu este necesar un ajutor financiar imediat, dar Sarkozy a declarat foarte clar că Parisul va fi gata să sprijine Atena dacă va intra într-o criză bugetară. În timpul vizitei întreprinse vineri în Germania, Papandreou a primit asigurări de sprijin politic, dar nici o promisiune de ajutor financiar, Merkel apreciind că stabilitatea zonei euro nu este, în prezent, în pericol din cauza crizei financiare din Grecia, iar un ajutor financiar direct pentru Atena nu este necesar. „Grecia nu a cerut ajutor financiar. Zona euro este stabilă în acest moment. Astfel că problema ajutorului nu este de actualitate. Nu putem anticipa tot ce se poate întâmpla în zece ani, dar problema nu se pune acum şi lucrăm să ne asigurăm că nu va apărea nici în viitor“, a spus ofcialul german. Îndoielile privind capacitatea Greciei de a-şi plăti datoriile au cauzat turbulenţe pe pieţele financiare, determinând deprecierea monedei euro şi temeri că investitorii şi-ar putea pierde încrederea şi în datoriile emise de alte state membre ale Uniunii Monetare. În pofida impactului asupra zonei euro, opinia publică din Germania se opune puternic unui sprijin pentru Grecia. „Măsurile de austeritate arată credibilitatea şi determinarea noastră. Sunt ceea ce aştepta comunitatea internaţională“, a afirmat prim-ministrul grec. Speranţele Greciei de a rezolva criza datoriilor au crescut după ce o emisiune de obligaţiuni în valoare de cinci miliarde de euro a guvernului a reuşit să atragă, joi, o cerere de circa trei ori mai mare din partea investitorilor. Operaţiunea este cea de-a doua emisiune de obligaţiuni lansată în acest an de Grecia. Statul elen trebuie să reducă deficitul bugetar cu patru puncte procentuale în 2010, la 8,7% din PIB. BEI propune luarea unor măsuri pentru îndepărtarea speculaţiilor O „acţiune coordonată“ din partea statelor din zona euro ar putea fi necesară pentru a ajuta Grecia să facă faţă „speculaţiilor“, în pofida reuşitei ultimei sale emisiuni de obligaţiuni, a declarat preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Philippe Maystadt, transmite AFP. Cu privire la eventualitatea unui plan de salvare european, Philippe Maystadt a răspuns presei franceze că acesta nu se poate decide acum. „Vom vedea. Ceea ce e mai important este ca Guvernul grec să ia mai întâi măsurile necesare. Guvernul grec a luat aceste măsuri, trebuie acum să le pună în aplicare. Este posibil ca de acum încolo să fie necesară o intervenţie din partea celorlalte state din zona euro, deoarece, în acest moment, există clar o speculaţie care face parte din atacurile contra Greciei“, a adăugat el. El a amintit că aceste „mişcări pur speculative“ vor creşte şi mai mult preţul împrumuturilor greceşti. „Dacă este necesar, o acţiune coordonată a statelor din zona euro s-ar putea adeveri foarte utilă“, a declarat el, fără a detalia aceste măsuri.