De unde scoate economia mondială mii de miliarde de euro pentru mediu?

▲ La summitul de la Copenhaga, aflat în derulare în aceste zile, Uniunea Europeană susţine necesitatea încheierii unui acord cu valoare juridică obligatorie, care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013 ▲ Un acord post-Kyoto va costa economia mondială mii de miliarde de dolari în următoarele decenii, o sumă semnificativă, dar relativ mică faţă de valoarea totală a economiei lumii, relatează „New York Times“, care explică şi resursele care stau la baza fondurilor pentru mediu ▲

Uniunea Europeană (UE) va insista ca summitul climatic de la Copenhaga să se concretizeze cu un acord cu valoare juridică obligatorie, care să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2013, a anunţat Ministerul român al Mediului.

„Andreas Carlgren, ministrul Mediului din Suedia, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, a declarat, la Conferinţa Mondială a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP15), că Uniunea va insista ca momentul Copenhaga să devină o piatră de temelie în efortul de prevenire a schimbărilor climatice. Carlgren a precizat că liderii de stat şi de guvern din Uniune au convenit că summitul de la Copenhaga ar trebui să conducă la un acord cu valoare juridică obligatorie, care să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2013, un acord construit pe baza Protocolului de la Kyoto şi încorporând toate elementele esenţiale ale acestuia“, se arată în comunicatul transmis de minister.

Acordul de la Copenhaga ar trebui să prevadă reduceri ale emisiilor suficiente pentru a atinge obiectivul global de limitare a creşterii temperaturii globale la mai puţin de 2 grade Celsius, ţările industrializate urmând să se oblige să reducă emisiile la nivelul tuturor ramurilor economice care sunt generatoare de astfel de emisii. De asemenea, cele mai avansate ţări în curs de dezvoltare ar urma să-şi asume măsuri de reducere a emisiilor proprii de gaze cu efect de seră (GES).

În plus, ţările industrializate ar trebui să se angajeze să promoveze suport financiar imediat (2010-2012) pentru măsurile destinate prevenirii schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare.

Acordul ar mai urma să conţină un mecanism de revizuire, astfel încât măsurile necesare să poată fi ajustate potrivit noilor evidenţe ştiinţifice ce urmează să apară.

Peste 10 miliarde de euro trebuie investiţi în infrastructura energetică

„New York Times“ relatează că un acord va costa economia mondială mii de miliarde de dolari în următoarele decenii, o sumă semnificativă, dar relativ mică faţă de valoarea totală a economiei lumii. Astfel, vor fi necesare schimbări profunde în producţia de energie, dislocări în modul de viaţă al oamenilor, schimbări în agricultură şi crearea de pieţe noi şi complexe pentru tranzacţionarea drepturilor de emisie de dioxid de carbon. Toate acestea vor costa mii de miliarde de dolari în următoarele câteva decenii.

Numai în infrastructura energetică pe care delegaţii la conferinţa ONU o vor stabili, potrivit aşteptărilor, în următoarele zile vor trebui investite peste 10 mii de miliarde de euro pentru perioada 2010-2030, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Agenţia a dat asigurări că acest cost va fi plătit relativ încet şi va fi acoperit, în mare măsură, de beneficiile economice generate de noi locuri de muncă, nivel crescut de viaţă, resurse energetice mai sigure şi risc redus de catastrofe climatice. Majoritatea investiţiilor ar urma să provină din sectorul privat, potrivit agenţiei.

De unde vor lua autorităţile bani pentru climă?

În plus, grupul Project Catalyst, o iniţiativă a Uniunii Europene şi a unui ONG din San Francisco, ClimateWorks, care a ajutat la definirea negocierilor de la Copenhaga, apreciază că circa 100 miliarde de dolari vor fi necesari până în 2020 pentru finanţarea programelor pentru contracararea efectelor schimbării climatice în ţările în curs de dezvoltare.

Aproximativ jumătate din această sumă ar putea proveni de pe piaţa drepturilor de emisie de dioxid de carbon. În total, până în 2020, această piaţă ar putea atinge circa 2.000 de miliarde de dolari pe an.

Între 10 şi 20 de miliarde ar putea proveni din taxele pe combustibil impuse în aviaţie şi transport naval, iar restul din împrumuturi şi granturi oferite de ţările industrializate celor mai sărace. Aceste ultime 25-35 miliarde de dolari ar putea fi împărţite între Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Japonia şi Australia.

Liderii europeni încearcă în aceste zile să ajungă la un consens în ceea ce priveşte un ajutor imediat pentru ţările sărace de 2 miliarde de euro pe an începând cu 2010, pentru a stimula desfăşurarea lucrărilor la conferinţa asupra climatului de la Copenhaga. Până în prezent însă, cu excepţia Suediei, care a anunţat că va susţine cu 765 milioane de euro, doar Marea Britanie şi-a mai anunţat contribuţia, la nivelul a 800 milioane de lire sterline, respectiv circa 300 milioane de euro anual, timp de trei ani.

Disensiuni la Conferinţa ONU

Ţările în curs de dezvoltare au fost revoltate în momentul în care s-a „scurs“ un proiect de acord care urmează să fie negociat de şefii de stat săptămâna viitoare. Documentul, în varianta actuală, atribuie statelor dezvoltate mai multă putere, standardele pentru reducerea emisiilor de carbon s-ar stabili diferenţiat, ONU nu ar mai avea un rol principal în negocierea acordurilor pe probleme climatice, iar Protocolul de la Kyoto ar fi abandonat, scrie cotidianul „The Guardian“, care a intrat în posesia documentului.

Negocierile de la Copenhaga pe probleme climatice au fost caracterizate de haos în primele zile, după ce ţările în curs de dezvoltare au aflat de existenţa proiectului întocmit de reprezentanţi ai Danemarcei, SUA şi Marea Britanie, mai scrie publicaţia britanică.

Finanţarea proiectelor pentru combaterea schimbărilor climatice ar fi realizată, potrivit documentului, de Banca Mondială. „Se propune un fond pentru probleme climatice care ar fi gestionat de un comitet, însă există riscul ca acest fond să fie administrat de Banca Mondială sau de Fondul Global pentru Mediu, nu de ONU. Acesta ar fi un pas înapoi, întrucât ar constrânge ţările în curs de dezvoltare“, a declarat Antonio Hill, consilier pe politici climatice la Oxfam International.

Yvo de Boer, secretar executiv al Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra Problemelor Climatice (UNFCCC), a reacţionat într-un comunicat de presă, apreciind că „acesta este un document informal realizat înainte de conferinţă şi prezentat câtorva persoane pentru consultări. Singurele texte formale sunt cele adoptate de moderatorii Conferinţei de la Copenhaga la cererea reprezentanţilor statelor membre“.