Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Declinul creditării a început în octombrie anul trecut
▲ Creditul în valută a scăzut în noiembrie, faţă de octombrie, cu 0,9%, exprimat în euro, dar a avansat cu 2,3% în lei ▲ Autorităţile vor aloca fonduri suplimentare pentru capitalizarea CEC Bank, a Eximbank şi a fondurilor de garantare destinate IMM-urilor, în cazul în care băncile nu vor reporni creditarea ▲
Creditul în lei a înregistrat în ianuarie un declin lunar real de 1,1%, după ce a scăzut în ultimele trei luni ale anului trecut, în timp ce împrumutul în valută, exprimat în euro, şi-a temperat ritmul de reducere, de la 1% în decembrie la 0,1%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). În termeni reali, creditul neguvernamental în lei a scăzut după declanşarea efectelor crizei financiare şi în Europa Centrală şi de Est, respectiv în ultimul trimestru din 2008, cu 2,4% în decembrie, cu 0,7% în noiembrie şi cu 0,4% în octombrie. Creditul în valută a scăzut în noiembrie faţă de octombrie cu 0,9% exprimat în euro, dar a avansat cu 2,3% în lei. În luna octombrie 2008, evoluţia creditului în valută a fost inversă, respectiv a crescut cu 0,4% exprimat în euro şi a scăzut cu 1,5% în lei. În ultima parte a anului, creditarea a fost aproape blocată, în parte din cauza incertitudinilor existente pe plan local şi internaţional, care au condus la limitarea finanţărilor de care dispuneau băncile, dar şi a implementării unui nou regulament al BNR privind acordarea de împrumuturi persoanelor fizice. Situaţia de pe piaţa bancară locală a devenit tensionată începând din luna august, în contextul extinderii problemelor din SUA la nivelul economiei mondiale. Băncile au avut acces mai greu la finanţare şi la costuri mai ridicate, mai multe instituţii de credit fiind nevoite să apeleze la facilitatea de împrumut a BNR şi la orientarea strategiei spre atragerea de depozite de pe plan local. În termeni nominali, ianuarie a fost prima lună după octombrie în care creditele au crescut atât în lei, cât şi în valută. Creditul neguvernamental în valută, exprimat în lei, a înregistrat în ianuarie o creştere lunară de 7,2%, superioară ratei din decembrie, de 4,4%, în timp ce împrumuturile în lei au avansat cu 0,1%, după ce în luna precendentă s-au redus cu 2,1%. Ritmul de creştere al creditului guvernamental s-a accelerat treptat după luna octombrie 2008, în care a înregistrat prima scădere în termeni lunari, de 0,6%, în urma manifestării efectelor crizei internaţionale asupra pieţei din România. Astfel, creditul neguvernamental a avansat în noiembrie cu 1,1% faţă de luna precendentă, în decembrie cu 1,5% şi în ianuarie cu 4,2%. Băncile trebuie să reia creditarea Autorităţile vor aloca fonduri suplimentare pentru capitalizarea CEC Bank, a Eximbank şi a fondurilor de garantare, destinate IMM-urilor, în cazul în care băncile nu vor reporni creditarea, a declarat preşedintele Senatului, Mircea Geoană. „Dacă repornirea creditării va întârzia sau eşua, statul se va îndrepta spre CEC şi Eximbank. Astfel, dacă băncile nu dau credite din nou, statul trebuie să vină cu măsuri de supracapitalizare a CEC, Eximbank şi a fondurilor de garantare a creditelor pentru IMM-uri“, a spus Geoană, la o întâlnire cu reprezentanţii economici ai României în străinătate. El a arătat că lipsa finanţărilor bancare riscă să transforme România „într-o Sahara din punct de vedere al creditării“. Guvernul a decis deja capitalizarea Eximbank şi a CEC Bank, precum şi crearea unui fond de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, în valoare de 100 milioane euro.