Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Decontarea directă ar putea duce la scumpirea RCA
Preţurile poliţelor RCA vor creşte, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de presă.
„Decontarea directă echilibrează piaţa, dar mi-e frică de creşterea de preţ, întrucât ofertele de decontare directă sunt ceva mai scumpe. Cred eu că sunt mai scumpe pentru că, dacă te loveşte cineva, trebuie să plătească asigurătorul tău, iar eu, ca asigurător, îţi fac reparaţia şi apoi mă duc cu factura la asigurătorul celui care te-a lovit, ca să-mi recuperez banii, dar eu nu ştiu sigur dacă acela îmi dă banii”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres.
În opinia sa, este necesar un mecanism pentru ca firmele de asigurări să aibă încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele.
„Orice accident devine un regres, dacă este decontare directă. Eu bănuiesc că de-asta sunt mai scumpe poliţele cu decontare directă, pentru că (asigurătorilor, n.r.) le e frică de mecanism. (…) Dacă am face mecanismele să meargă bine, companiile nu vor mai vedea produsul atât de riscant şi diferenţa dintre ofertele actuale şi cele cu decontare directă se va îngusta, astfel că am putea face să nu existe o creştere mare de preţ, pentru că vrem să ţinem preţurile RCA cât de jos se poate”, a subliniat Bogdan Chirițoiu.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei va lucra în continuare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi cu Ministerul Finanţelor la finalizarea ordonanţei care reglementează decontarea directă, prin care un șofer implicat într-un accident cauzat de alt autoturism își poate repara mașina folosind propria poliță RCA. (C. Z.)