Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Delegaţia Universităţii Bucureşti la Atena
Începând din acest an universitar, la Atena, în cadrul City Unity College funcţionează, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o extensie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul. La iniţiativa conducerii Universităţii din Bucureşti, în perioada 19 - 22 martie o delegaţie a Universităţii, din care au făcut parte şi reprezentanţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, a efectuat o deplasare la Atena - City Unity College. Ea a avut în vedere o mai bună colaborare între cele două instituţii, greacă şi română.
Din delegaţie au făcut parte, de la Universitatea din Bucureşti: prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorectorul Universităţii, Maria Prună, secretar general al Universităţii, Adrian Albu, director general economic, şi Carmen Bătătorescu, şef serviciu Relaţii internaţionale, iar de la Facultatea de Teologie Ortodoxă pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, decanul facultăţii, şi Ion Lazăr, secretarul şef al facultăţii. Această vizită a avut următoarele obiective: verificarea îndeplinirii criteriilor stabilite de Comisia ARACIS (biblioteca, sălile de curs, ponderea cadrelor didactice etc.), modul de desfăşurare a procesului de predare-evaluare a studenţilor (suport de curs, programă analitică, teme pentru lucrările de seminar etc.), înmatricularea studenţilor în anul I de studiu (dosare, acte, dispoziţia de înmatriculare, registru matricol, cataloage etc.), evidenţa studenţilor la cursuri şi seminarii (orarul cursurilor şi seminariilor în care să figureze frecvenţa modulară a cadrelor didactice de la F.T.O.U.B., programul liturgic al studenţilor etc.).
Concepte diferite privind învăţământul: e-learning sau cursuri şi seminarii clasice
Totodată s-au avut în vedere modalităţile de implementare a acordului financiar bilateral, planificarea deplasării profesorilor de la F.T.O.U.B pentru susţinere de cursuri şi seminarii şi pentru a face evaluările (examene sau colocvii) în semestrul al II-lea al acestui an universitar (grafic de programare, stabilirea datelor pentru examenele din sesiunea a II-a etc.), întâlnirea cu studenţii extensiei şi refacerea dosarului de autorizare ARACIS.
Joi, 20 martie, delegaţia Universităţii din Bucureşti a avut o întâlnire de lucru cu conducerea City Unity College şi cu reprezentanţii Departamentului de teologie. Preşedintele colegiului, dl Harris Geronikolas, a prezentat sistemul actual de învăţământ din Grecia şi mai ales problemele cu care se confruntă acesta în contextul crizei economice actuale. De asemenea, a evidenţiat motivaţia alegerii colaborării cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Directorul Departamentului de teologie, pr. Spyridon Angelopoulos, a prezentat activitatea didactică desfăşurată până în prezent şi sistemul de predare şi evaluare a studenţilor, practicat de City Unity College, un sistem bazat în general pe conceptul e-learning.
Departamentul de teologie din cadrul colegiului funcţionează cu binecuvântarea Arhiepiscopului Atenei şi doreşte să şcolarizeze studenţi atât din rândul absolvenţilor de liceu, cât mai ales din rândul personalului clerical (preoţi şi diaconi) cu studii medii, iar pe viitor, recrutarea studenţilor şi din rândul grecilor din diaspora.
Nou acord între cele două instituţii
În antiteză a fost prezentat sistemul de învăţământ din ţara noastră, bazat pe susţinerea de cursuri şi seminarii pe tot parcursul anului universitar şi efectuarea de evaluări în trei sesiuni de examene. S-a insistat pe respectarea planului de învăţământ al facultăţii noastre, aprobat de Senatul Universităţii şi transmis comisiei ARACIS.
A fost discutat şi semnat un nou acord de colaborare dintre Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi City Unity College. În acest acord au fost cuprinse probleme privind strict şcolaritatea, precum şi cadrele didactice care vor preda cursuri şi seminarii şi probleme financiare.
În partea a doua a lucrărilor au fost discutate probleme privind înmatricularea studenţilor şi au fost verificate dosare cu actele studenţilor. Au fost predate secretariatului colegiului dispoziţia de înmatriculare a studenţilor, registrul matricol, cataloagele pentru note, aduse de la Bucureşti. De asemenea au fost amplu discutate necesitatea unei evidenţe stricte a studenţilor la cursuri şi seminarii, afişarea orarului cursurilor şi seminariilor în care să figureze frecvenţa modulară a cadrelor didactice de la Bucureşti. Tot la acest capitol a fost solicitată o evidenţă a participării studenţilor teologi la programul liturgic.
În finalul discuţiilor, conducerea Universităţii din Bucureşti a lansat invitaţia ca, în toamna acestui an, studenţii împreună cu conducerea colegiului să facă o vizită la Universitatea din Bucureşti şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
La încheierea lucrărilor au fost oferite reviste, publicaţii şi cărţi teologice pentru biblioteca studenţilor şi au fost inspectate biblioteca şi sălile de curs ale colegiului.
În pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Efrem
Vineri, 21 martie, delegaţia română a asistat la slujba Imnului Acatist în Biserica „Sfânta Irina“ din centrul Atenei. Iar în ziua de sâmbătă, 22 martie, a făcut un pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Efrem din apropierea Atenei. În seara zilei de sâmbătă, delegaţia s-a întors la Bucureşti.
Obiectivele pe care conducerea Universităţii din Bucureşti şi Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriahul le vor avea în perioada următoare, privind derularea colaborării cu Departamentul de teologie al City Unity College de la Atena, sunt următoarele: continuarea colaborării prin înmatriculare de studenţi şi în anul universitar 2014-2015, organizarea unei vizite la Bucureşti a conducerii City Unity College şi a studenţilor teologi de la Atena, precum şi desemnarea de către conducerea Facultăţii de Teologie a unui secretar care să gestioneze problemele de şcolaritate ale studenţilor extensiei Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Bucureşti la Atena.
Având în vedere interesul major al părţii elene de a colabora pe linie universitară cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, această deplasare şi-a atins scopul, în sensul că au fost stabilite precis direcţiile pe care Departamentul de Teologie al City Unity College va trebui să le urmeze în viitor pentru ca Biserica Greciei să-şi poată şcolariza propriii studenţi în teologie. (Ion Lazăr)