Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Derogări de la controalele ANSVSA pentru micii producători
Micii producători de alimente vor beneficia de flexibilitate în ceea ce priveşte frecvenţa recoltărilor de probe de control, conform unui proiect de ordin al Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Documentul a fost trimis Comisiei Europene, pentru elaborarea sa fiind luat în considerare principiul flexibilităţii care este aplicat şi în alte state UE.
La baza proiectului se află necesitatea încurajării unităţilor mici, care, de cele mai multe ori, se aprovizionează direct de la producători locali şi vând produsele fără intermediari. De asemenea, este vorba şi de dificultatea întâmpinată de abatoare sau unităţi mici de producere a cărnii tocate, a preparatelor şi a cărnii de pasăre de a pune în aplicare cerinţele referitoare la frecvenţa de prelevare a probelor, deoarece astfel de unităţi nu au activitate zilnică sau producţia este scăzută. Nu în ultimul rând, vor fi încurajate gospodăriile ţărăneşti care livrează lapte către micii producători locali.
„Aceste derogări sunt realizate fără a compromite siguranţa alimentelor”, susţin reprezentanţii autorității, citați de Agerpres. Categoriile de unităţi care vor beneficia de ordinul ANSVSA sunt următoarele: abator care sacrifică anual până la 1.000 de capete bovine şi cabaline şi 20.000 de capete porcine, ovine şi caprine, pentru fiecare specie; abator pentru păsări cu producţie scăzută; unitate de producţie de carne tocată, de carne preparată sau de carne de pasăre de maximum 10 tone; unităţi de prelucrare a laptelui cu un volum de maximum 180.000 l/an în cazul unităţilor autorizate sanitar-veterinar şi 60.000 l/an în cazul centrelor aparţinând exploataţiei. (C. Z.)