Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dezavantajele utilizării cardului de credit în vacanţă
▲ Potrivit analistului financiar al portalului specializat Conso.ro, Alexandra Popa, retragerile de numerar în străinătate, de pe cardul de credit, sunt însoţite de cele mai mari comisioane ▲
În vacanţa de vară, turiştii îşi pot folosi cardul de credit pentru efectuarea operaţiunilor atât în ţară, cât şi în străinătate. Potrivit analistului financiar al portalului specializat Conso.ro, Alexandra Popa, cardul de credit poate fi folosit ca o rezerva pentru astfel de situaţii, „însă sumele ar trebui rambursate cât mai rapid“. Pentru tranzacţiile efectuate în străinătate, comisioanele sunt mai ridicate, cele mai scumpe fiind retragerile de numerar. În cazul în care nu există bani suficienţi pentru achitarea zilelor de concediu, consumatorul poate apela un credit bancar, pentru acest lucru fiind recomandată vizualizarea tuturor ofertelor băncilor, majoritatea instituţiilor bancare prezentând în oferta lor variante de creditare. Cu toate acestea, analistul financiar recomandă returnarea sumelor în termenul stabilit pentru a evita dobânzile mari percepute în cazul depăşirii perioadei de graţie. „Plata sejurului cu cardul de credit dă posibilitatea obţinerii unei perioade de graţie cuprinse între 40 şi 60 de zile, în funcţie de bancă, în care banii pot fi returnaţi fără dobândă. Returnarea sumelor utilizate se poate întinde şi pe o perioadă mai mare, dar acest lucru nu este recomandat, deoarece dobânzile percepute pot ajunge la niveluri destul de mari, de 25% şi chiar 28% pe an“, subliniază portalul financiar Conso.ro. În ceea ce priveşte tranzacţiile efectuate în străinătate, acestea au comisioane mai mari. Potrivit Conso.ro, la Piraeus Bank, plata cu cardul de credit la un comerciant în străinătate presupune un comision de 1%, în timp ce la Millennium Bank acest comision este de 0,75%, minimum 3 lei, iar la Banca Românească de 0,5%. Un cost suplimentar la tranzacţile efectuate în străinătate rezultă din conversia valutară, în cazul în care cardul este în lei, iar tranzacţia se face în valută. Comisionul de conversie valutară poate ajunge, potrivit aceleiaşi surse, până la 2%, cum este cazul BCR, şi este perceput oricând se plăteşte într-o altă valută decât cea în care este emis cardul. Comisionul este perceput şi în cazul cumpăraturilor online efectuate de pe site-uri din străinătate. Cea mai costisitoare tranzacţie cu cardul, în străinătate, este retragerea de numerar de la ATM, care poate ajunge până la 3 procente din suma solicitată, plus comisionul de conversie valutară. Astfel, pentru a retrage 100 de euro de la un bancomat din afara ţării, deţinătorul de card ar putea suporta chiar şi un comision de 5 euro. În cazul în care cardul de credit a fost pierdut sau furat, consumatorul va suna la banca emitentă pentru blocarea acestuia.