Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dezinteres pentru construcţia caselor destinate specialiştilor în mediul rural
Datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe arată că, până în prezent, s-au primit aproximativ 5 mii de solicitări din teritoriu pentru includerea în programul guvernamental. Această cifră este considerată însă mică, în condiţiile în care solicitările nu au depăşit, în multe judeţe din ţară, o treime din numărul comunelor.
Edilii tuturor comunelor au obligaţia să identifice suprafeţele de teren necesare construcţiilor de locuinţe pentru specialişti sau de imobile dezafectate care, în urma lucrărilor de reparaţii şi modernizări, să devină funcţionale, a declarat subprefectul de Mehedinţi, Ioan Suru. Cu toate acestea, jumătate dintre cele 64 de comune ale judeţului nu s-au arătat interesate de Pprogramul "Case pentru specialişti". Procentul este şi mai mic în judeţul Botoşani, unde doar o treime dintre autorităţile administraţiei publice locale au solicitat până în prezent sprijin guvernamental pentru construcţia unor astfel de case. Potrivit prefectului Cristian Roman, doar 27 dintre cei 78 de primari din judeţul Botoşani au depus documentaţii pentru construirea a 237 de case. "Mi se pare o cifră mică şi nu ştiu dacă toţi primarii au luat în serios acest program. Părerea mea este că ar fi putut fi mai multe, cu atât mai mult cu cât sunt zone sărace foarte puţin atractive pe malul Prutului şi acest program ar fi putut fi un mod de a atrage intelectualii în zonele lor", a subliniat prefectul. Situaţii asemănătoare în Argeş sau Gorj Autorităţile locale din doar 46 de comune, dintr-un total de 95, au înaintat Prefecturii Argeş propuneri privind numărul de locuinţe ce ar urma să fie construite prin Programul guvernamental "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti". Nici edilii localităţilor din judeţul Gorj nu s-au arătat prea interesaţi de acest program, în condiţiile în care, până în prezent, doar 18 primari au trimis la Prefectură solicitările pentru numărul de case de care au nevoie. Reprezentanţii Prefecturii Gorj nu au putut explica numărul mic de primari interesaţi de acest program, în ciuda insistenţelor prefectului Liviu Andrei de a se identifica toate suprafeţele posibile pe care s-ar putea construi astfel de locuinţe sau clădiri deja construite, dar care au nevoie de lucrări de modernizare. ▲ Ce prevede acest program Executivul a aprobat, în 23 februarie, hotărârea privind Programul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti", al cărui scop este de a atrage specialişti în mediul rural. Programul prevede construirea a câte zece locuinţe de serviciu în fiecare comună din România, în mod excepţional numărul acestora putându-se ridica la maximum 15, acolo unde sunt înregistrate mai multe cereri în acest sens. Casele vor fi repartizate spre închiriere, prioritar, tinerilor specialişti cu vârsta sub 35 de ani, personalului didactic (minim 50%), medicilor, asistenţilor medicali şi poliţiştilor. Casele vor avea suprafaţa construită desfăşurată de 100 de metri pătraţi, pentru locuinţe cu două camere, şi de 120 de metri pătraţi, pentru locuinţe cu trei camere. Locuinţele construite prin programul guvernamental vor aparţine exclusiv domeniului public al comunei şi nu vor putea fi vândute. Acolo unde se consideră oportun, consiliile locale pot hotărî achitarea chiriei din bugetele locale, în condiţiile legii.