Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Diaconescu: „Clauza de salvgardare nu va mai fi activată“
Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) a validat, luni, la Bruxelles, recomandarea din Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene de a nu se mai activa clauza de salvgardare, a declarat ministrul de Externe, Cristian Diaconescu. „Prin decizia de astăzi (luni - n.r.), Consiliul a validat recomandarea din raportul din vară al Comisiei Europene de a nu se mai activa clauza de salvgardare. Totodată, s-a eliminat posibilitatea corelării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu finanţare europeană pentru România sau, eventual, aderarea la Acordul Schengen“, a precizat Cristian Diaconescu. Ministrul a subliniat că România, practic, a ieşit din sfera sancţiunilor şi că, în acest moment, nu mai vorbim de activarea clauzei de salvgardare în domeniul Justiţiei. Şeful diplomaţiei române a subliniat faptul că, deşi clauza de salvgardare a fost pentru moment îndepărtată, reforma în sistemul judiciar din ţara noastră trebuie să continue, avertizând că există riscul ca „dezinteresul“ unor instituţii româneşti ar putea să determine unele state membre UE să susţină corelarea gestionării fondurilor europene sau aderarea la spaţiul Schengen cu MCV. „Există încă o serie de domenii în care lipsesc progresele şi este posibil ca, în cazul unui dezinteres din partea instituţiilor româneşti în ceea ce priveşte procesul de reformă în sistemul judiciar, să asistăm la un demers al unor state membre pentru a se relua din punct de vedere politic posibilitatea de a se face o legătură între gestionarea fondurilor europene sau aderarea la Schengen şi MCV“, a punctat ministrul.