Diagnosticul prenatal, dorinţa de copil perfect şi avortul

Problemele sociale şi etice care decurg din aplicarea diverselor teste prenatale, făcute pentru a se depista anomaliile fetale, nu vor dispărea. De fapt, în centrul tuturor acestor controverse se află întrebări despre valoarea vieţii în sine. Putem oare să trecem uşor peste întrebările ce se nasc astfel, când este vorba de a recunoaşte natura dumnezeiască a darului vieţii omului, în orice stadiu de dezvoltare s-ar afla?

Progresul uimitor al geneticii din ultimele decenii ne dă acum posibilitatea să diagnosticăm mult mai mult decât putem trata. Poate că această situaţie face ca diagnosticul prenatal să devină o operaţie de identificare şi de distrugere, adică de avortare a copiilor asupra cărora planează suspiciunea prezenţei unor anomalii.

Atitudinea aceasta ne aduce aminte de conceptul nazist Lebensunwertes Leben (în germană, "viaţă care nu merită trăită"). El făcea referiri directe la oameni care, din motive rasiale sau genetice, nu ar fi avut dreptul să trăiască. Acest lucru a condus la omorârea a mii de oameni handicapaţi mintal şi fizic, în numele unei aşa-zise compasiuni.

Diagnosticul prenatal şi eugenia

Eugenismul s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, termenul fiind inventat de către Francis Galton, vărul lui Charles Darwin, care a considerat eugenia drept "ştiinţa ameliorării urmaşilor". Majoritatea biologilor din secolul al XIX-lea au fost partizani ai acestei idei.

Mişcarea eugenistă a avut rapid o mare influenţă asupra legislaţiei ţărilor din spaţiul occidental. Astfel, în 1907, statul american Indiana a autorizat sterilizarea anumitor tipuri de criminali şi purtători de boli. Între cele două războaie, exemplul american a fost urmat de: Elveţia (1928), Danemarca (1929), Norvegia, Finlanda şi Suedia (1935). Legea din 14 iulie 1933, adoptată de regimul nazist, a impus sterilizarea obligatorie a persoanelor atinse de nouă maladii, considerate ereditare sau congenitale, şi a fost acceptată de aproape toată comunitatea medicală germană. Ea a reprezentat o reluare a unui proiect al Republicii de la Weimar.

Legile eugeniste au precedat perioadei naziste şi i-au supravieţuit. Japonia a autorizat, în 1948, sterilizarea criminalilor "care au predispoziţii genetice la crime", iar Suedia a acceptat sterilizarea persoanelor cu handicap până în 1980.

"Compasiune pentru cupluri şi pentru copilul care vine"…

Astăzi, legile bioeticii din Franţa condamnă practicile eugeniste ce tind spre selecţionarea persoanelor. Jean-François Mattei, fost ministru al sănătăţii din Franţa, remarcă faptul că nu există "o decizie colectivă de a elimina copiii născuţi bolnavi sau handicapaţi, însă suma deciziilor individuale are, de fapt, acelaşi rezultat". Din mai 1996, diagnosticul prenatal în Franţa e făcut paralel cu o informare a gravidei: medicul trebuie, pe de o parte, să facă dovada că a informat gravida şi, pe de altă parte, să aibă consimţământul femeii în scris.

Cât priveşte atitudinea practicienilor francezi din acest domeniu, părerile lor sunt împărţite. Stéphane Viville, de la Laboratorul de biologie a reproducerii CHU, Strasbourg, a recunoscut că este "deranjat" de "aspectul sistematic" al cercetării anomaliilor. După el, Franţa se află "la limita" eugenismului, deoarece presiunea socială este atât de puternică, încât femeile sunt conduse să avorteze aproape sistematic. Totuşi, profesorul Viville afirmă: "Eradicarea unei patologii grave în sânul unei familii

nu-mi pune probleme etice. Vom avea eugenism, dacă vom tria embrionii, plecând de la o listă prestabilită a patologiilor de depistat, desemnându-i pe cei care nu au vocaţia să trăiască". Perrine Malzac, genetician la Spitalul Timone, Marsilia, constată, de asemenea: "Discursul celor din jur - medical, familial - face ca, în practică, cuplurile să aibă o marjă îngustă de manevră! Doar cei care au convingeri ferme rezistă". Intenţia selectării acestor fiinţe umane este "compasiunea pentru cupluri şi pentru copilul care vine".

Ce teste prenatale există

Testarea prenatală a gravidelor este astăzi un examen aproape de rutină. Testul AFP (alfafetoproteina) este un test neinvaziv, prin care se analizează o probă de sânge a mamei pentru verificarea nivelelor AFP. AFP este o proteină secretată de ficatul bebeluşului, care ajunge în sângele mamei. Acest test se face în special pentru depistarea sindromului Down sau trisomiei 21, dar şi pentru alte tipuri de anomalii, precum anomalii ale pereţilor abdominali, atrezia duodenală şi esofagiană, unele anomalii renale şi ale tractului urinar, sindromul Turner, complicaţii placentare etc. De precizat aici că acest test nu are valoare de diagnostic. Este doar un indicator al unor posibile probleme. Mulţi părinţi nu-şi dau seama de acest lucru şi cred că rezultatele sunt definitorii. Cercetările arată că el este imprecis în proporţie de 97%.

După acest test, sunt necesare alte teste pentru confirmarea existenţei unei boli. Multe teste de diagnosticare sunt invazive şi prezintă riscul de vătămare sau chiar de omorâre a bebeluşului nenăscut. Aceste teste includ amniocenteza, biopsia de vilozităţi coriale, cordocenteza, fetoscopia ş.a.

Fundaţia "Jérôme Lejeune", care continuă munca profesorului Jérôme Lejeune (descoperitorul sindromului Down sau trisomia 21, în ianuarie, 1959), constată că, în Franţa, nu există nici o politică publică de cercetare a trisomiei 21 şi se investeşte mai puţin în cercetarea privind tratarea bolii, decât în depistarea şi omorârea copiilor cu această maladie.

De fapt, diagnosticul prenatal alimentează mitul copilului perfect şi conduce la numeroase întreruperi de sarcină. El readuce fantasma eugenismului şi erodează, puţin câte puţin, viziunea creştină asupra vieţii. (Surse: LibertéPolitique.com, ElizabethMinistry.com, Provita.ro)

Sarcina din punct de vedere medical-creştin

În România, ca în multe ţări europene, dacă testele prenatale arată că bebeluşul ar putea avea anomalii, părinţilor li se propune avortul ca fiind cea mai bună soluţie din milă pentru copilaş, "ca să nu se chinuie". Totuşi, multă vreme, sarcina a fost privită ca un lucru firesc. Părinţii se rugau pentru sănătatea copiilor lor, însă nu încercau să şi garanteze în vreun fel această realitate. Copiii erau primiţi ca un dar de la Dumnezeu. Timpul venirii lor pe lume, sexul, capacitatea lor fizică sau mintală şi, în general, sănătatea nou-născuţilor erau acceptate ca parte din misterul vieţii. Apariţia formelor medicale de control al naşterii a început să erodeze această viziune creştină cu privire la momentul şi naşterea copilului. Controlul naşterilor a impus mentalitatea controlului de tip cantitativ, iar testarea prenatală a introdus controlul de tip calitativ. Pentru prima dată în istorie, părinţii au posibilitatea să "personalizeze" numărul şi felul copiilor pe care îi aduc pe lume. Iar acest lucru ne pune în faţa multor provocări. Diagnosticul prenatal pentru depistarea de anomalii la copilul nenăscut a devenit parte din îngrijirea medicală prenatală. Această intruziune a tehnologiilor în viaţa omului s-a produs treptat, totuşi, fără o analiză atentă din partea publicului general. Cuplurile care aşteaptă un copil nu au acces la înţelepciunea sau la experienţa generaţiilor anterioare, de-oarece părinţii lor n-au trebuit să apeleze la asemenea tehnologii. Tradiţia morală şi teologică a Bisericii reprezintă un fundament temeinic pentru viaţa noastră, totuşi, învăţăturile Bisericii preced dezvoltarea tehnologiilor genetice. De aceea este nevoie de a se explora şi cunoaşte implicaţiile etice şi morale ale biotehnologiilor.