Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Dicţionar economic
Ghidul solicitantului: document elaborat de autorităţi, ce cuprinde un set de reguli ce trebuie îndeplinite de o persoană sau de o firmă în momentul în care se solicită fonduri pentru un proiect;
rectificare bugetară: proces financiar prin care sunt redistribuite unele fonduri. Prin rectificarea bugetară sunt alocate fonduri suplimentare unor instituţii sau proiecte, sau pot fi luate înapoi unele din fondurile alocate; POS: terminal bancar amplasat la comercianţi (supermarket-uri, magazine, staţii de benzină etc.), conectat la sistemul băncii printr-o linie telefonică şi care permite efectuarea în timp real a autorizării, înregistrării şi transferului de bani direct din contul cumpărătorului în cel al vânzătorului, atunci când plata este efecuată cu ajutorul unui card bancar; prefinanţare: alocare de resurse, cu titlu provizoriu, pentru finanţarea unei operaţiuni economice, în aşteptarea mijloacelor de finanţare permanente; prejudiciu: vătămare corporală sau deces al unei persoane, cu excepţia situaţiilor în care vătămarea sau decesul a survenit din cauza şi în cursul exercitării atribuţiilor de serviciu, decurgând dintr-un contract de muncă sau de ucenicie, încheiat de acea persoană cu asiguratul; avarierea sau distrugerea de bunuri care nu aparţin asiguratului sau unui prepus al său, produse în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare.



.jpg)