Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Din tainele cultivării trandafirilor
Trandafirii sunt unele din cele mai frumoase şi apreciate flori, atât pentru aspectul lor, cât şi pentru parfumul unic. Flori cu un parfum distins ce inspiră eleganţa, trandafirii sunt minunaţi pentru a completa aspectul unei grădini.
Cultivarea rozelor nu este foarte pretenţioasă, dar trebuie îndeplinite anumite condiţii. Astfel, potrivit site-urilor de specialitate care au ca obiect horticultura, trandafirii au nevoie de 8-10 ore pe zi de soare. Soarele de dimineaţă este foarte important, lumina de după-amiază este şi ea benefică. În privinţa aerului, curenţii uşori fac ca roua şi ploaia să se zvânte repede, împiedicând astfel apariţia bolilor. Vara, prea mult vânt poate dăuna frunzelor, iarna, poate dăuna tulpinilor. Puteţi proteja trandafirii plantându-i lângă un zid, lângă un gard sau acoperindu-i cu ceva.
Pământul prea umed duce la uscarea trandafirilor. Pentru a verifica terenul pentru plantare, săpaţi o groapă de circa 45 cm şi umpleţi-o cu apă. Aceasta ar trebui să se golească în câteva ore. Dacă nu aveţi altă zonă pentru a sădi trandafirii, improvizaţi drenajul prin săpare sau amenajaţi straturi.
În privinţa compoziţiei solului, trandafirii sunt toleranţi. Toate tipurile de sol pot fi repede ameliorate cu îngrăşăminte organice. Cele mai potrivite sunt muşchiul de turbă sau compostul din frunze putrezite, dar şi alte tipuri de îngrăşământ organic. Trebuie de asemenea îndepărtate toate pietrele până la adâncimea de 45 cm.
Modalitatea de plantare pas cu pas a trandafirilor este următoarea: se sapă o groapă cât rădăcina trandafirilor, se adaugă un fertilizator care se amestecă în pământul scos, se pune trandafirul în groapă şi se mai adaugă pământ (în afară de cel fertilizat), apoi se udă. Dacă primiţi rădăcina sau dacă aţi păstrat-o peste iarnă, este bine să o puneţi în apă cu câteva ore înainte de plantare. Dacă a fost ţinută în borcane, nu mai este nevoie să o puneţi în apă. Fertilizatorul folosit trebuie să fie din oase, iar îngrăşământul obligatoriu organic. Este o sursă de fosfor ce face să crească rădăcina.
Umpleţi groapa şi asiguraţi-vă că rădăcina este complet acoperită. Înainte să puneţi ultima cantitate de pământ, udaţi planta şi lăsaţi să se usuce terenul, apoi bătătoriţi-l cu piciorul.
Adâncimea de plantare depinde foarte mult de climatul locului. Dacă zona este rece se plantează ceva mai adânc. Un trandafir cu o singură rădăcină se plantează la o adâncime mai mică. Aceasta variază de la zonă la zonă.
Tradafirii nu se plantează prea aproape de pomi, căci se vor bate pe lumină, apă şi hrană. De asemenea, nu trebuie plantaţi în locuri unde se pot acumula ploaia, zăpada sau gheaţa.
Este de preferat să îi sădiţi în locuri unde se pot vedea zilnic. Astfel se combină delectarea şi practicul. Puteţi avea mai bine grijă de plante, veţi vedea primele semne de boli şi le veţi putea trata şi nu veţi uita să le udaţi. Dacă se înlocuieşte o tufă veche, este important ca pământul din jur să fie înlocuit cu altul nou.
Aceste plante pot creşte în orice climat, dar iarna trandafirul are nevoie de mai multă atenţie. Într-un climat mai cald plantele trebuie forţate, ca pe întreaga perioadă a iernii, să se menţină într-o stare latentă pentru a-şi recăpăta energia consumată în timpul sezonului de înflorire. În zonele cu climă rece vor ajunge la starea de „hibernare“ în mod natural, având nevoie de protecţie împotriva frigului şi îngheţului.
Nu există un tratament specific pentru toţi trandafirii. Zona este cea care impune condiţiile de îngrijire toamna sau iarna. Aceştia trebuie protejaţi de vânturile reci şi uscate care ar putea deteriora tulpina. Înainte de a proteja trandafirii, trebuie lăsaţi să ajungă la punctul latent ce va dura întreaga iarnă. Acest lucru se întâmplă de regulă în luna noiembrie, înainte de îngheţarea solului. În această perioadă nu se înlătură florile uscate pentru a permite formarea seminţelor.