Doar 6% dintre europeni pot cumpăra online produse din alt stat membru

▲ Un raport publicat de Comisia Europeană cu privire la comerţul electronic transfrontalier arată că există mari probleme în ceea ce priveşte refuzurile comenzilor consumatorilor UE, care încearcă să cumpere prin internet bunuri din alte state membre ▲ Astfel, 60% dintre comenzile de cumpărare transfrontalieră prin internet sunt refuzate, constată studiul UE ▲ Letonia, Belgia, România şi Bulgaria sunt ţările unde consumatorii au cele mai mici şanse să facă cumpărături transfrontaliere ▲

La cererea Comisiei Europene s-a efectuat un exerciţiu independent de amploare de cumpărare anonimă, prin care cumpărători din UE au încercat să achiziţioneze articole dintr-o listă care cuprindea 100 de produse populare - aparate foto, CD-uri, cărţi, îmbrăcăminte - de la un vânzător din afara ţării. S-au efectuat aproximativ 11.000 de comenzi şi s-a constatat că 60% dintre tranzacţiile transfrontaliere nu au putut fi finalizate de către consumatori, întrucât comerciantul nu a expediat produsul în ţara lor sau nu a dispus de mijloace adecvate plăţilor transfrontaliere.

Letonia, Belgia, România şi Bulgaria sunt ţările unde consumatorii au cele mai mici şanse să facă cumpărături transfrontaliere. Însă, în toate ţările, exceptând două dintre ele, probabilitatea de a finaliza o cumpărare transfrontalieră este mai mică de 50%.

Beneficiile de care nu se pot bucura cetăţenii sunt, de asemenea, foarte evidente. În mai mult de jumătate dintre statele membre, 50% sau mai mult dintre produse ar putea fi cumpărate la un preţ mai mic cu 10% (costuri de transport incluse) de pe un site din altă ţară, iar 50% dintre produsele căutate nu au putut fi găsite pe site-urile naţionale, fiind oferite doar de un comerciant din alt stat membru.

Piaţa unică, nefuncţională în cazul comerţului online cu amănuntul

CE susţine că sunt necesare măsuri pentru a reduce complexitatea reglementărilor în domeniu, care descurajează societăţile comerciale să deservească consumatori din alte state membre. În plus, şi pentru a stimula încrederea în comerţul online, problemele privind colectarea datelor cu caracter comercial şi utilizarea lor pentru a determina profilul consumatorilor şi pentru a le adresa oferte specifice vor fi analizate în cadrul unui forum la care vor lua parte părţile implicate. „Rezultatele acestui studiu sunt izbitoare. Deţinem de acum informaţii şi cifre concrete care indică gradul în care piaţa europeană unică este nefuncţională pentru consumatorii care apelează la comerţul online cu amănuntul. Oferte mai bune şi o mai mare gamă de produse destinate consumatorilor, existente pe vasta noastră piaţă europeană, se află la doar un clic de mouse depărtare. Dar, în realitate, cumpărătorii care apelează la comerţul online sunt încă în mare măsură limitaţi la frontierele naţionale. Trebuie să simplificăm hăţişul legislativ care împiedică comercianţii online să-şi ofere bunurile în alte ţări“, a declarat Meglena Kuneva, comisarul european pentru protecţia consumatorului.

Şi comisarul european pentru societatea informaţională, Viviane Reding, a susţinut această idee, precizând că „instituirea unei pieţe digitale unice este o prioritate de vârf a Europei“. „Nu vom dispune de o economie digitală reală până când nu eliminăm toate barierele din calea comerţului online, inclusiv cele din calea consumatorilor finali. Acest aspect trebuie să fie în capul listei tuturor iniţiativelor de politici de relansare a proiectului pieţei unice“, a mai precizat Reding.

Doar 6% dintre europeni cumpără online dintr-un alt stat membru

S-a estimat că piaţa europeană a comerţului electronic a valorat, în 2006, 106 miliarde de euro. Comerţul prin internet este modalitatea de vânzare cu amănuntul, care creşte cel mai rapid, în 2008 51% dintre vânzătorii cu amănuntul au vândut bunuri online.

Dar diferenţa dintre comerţul electronic naţional şi cel transfrontalier este în creştere, ca rezultat al barierelor din calea comerţului online. În timp ce procentul de consumatori UE care au cumpărat online a crescut de la 27% la 33% în doi ani (2006-2008), procentul celor care au cumpărat online din alt stat membru, orice tip de produs, a stagnat (6% faţă de 7%). În plus, doar 21% dintre comercianţi vând în momentul de faţă în afara graniţelor.

O treime dintre consumatorii UE afirmă că ar lua în considerare posibilitatea de a cumpăra online dintr-o altă ţară UE dacă produsul ar fi mai ieftin sau superior calitativ, iar o treime sunt dispuşi să folosească o altă limbă cu ocazia cumpărării. 59% dintre vânzătorii cu amănuntul sunt pregătiţi sa ofere servicii comerciale în mai multe limbi.

Produse mai ieftine în altă ţară

Studiul comandat de CE a relevat faptul că europenii pot face economii substanţiale, în 13 ţări din 27 şi pentru cel puţin jumătate din totalul produselor căutate, consumatorii au putut să găsească o ofertă într-o altă ţară UE care a fost cu cel puţin 10% mai ieftină decât cea mai bună ofertă autohtonă (toate costurile, inclusiv livrarea în ţara de provenienţă a consumatorului, au fost incluse). De asemenea, cumpărătorii din 13 ţări UE nu au putut găsi online oferte autohtone pentru cel puţin 50% dintre produsele căutate, dar le-au găsit într-o altă ţară UE.

Cu toate aceste avantaje, cele mai multe comenzi eşuează (61% dintre acestea) în principal, deoarece comerciantul a refuzat să livreze în ţara de rezidenţă a consumatorului sau nu dispunea de mijloace de plată adecvate plăţilor transfrontaliere.

Comisia Europeană doreşte rezolvarea birocraţiei transfrontaliere

O dată cu studiul, Executivul European a anunţat şi o strategie de eliminare a barierelor din calea comerţului online transfrontalier. Astfel, se încearcă crearea unui set unic şi simplu de drepturi pentru consumatorii UE, impulsionarea activităţilor de asigurare a respectării transfrontaliere a legislaţiei şi simplificarea normelor transfrontaliere pentru vânzătorii cu amănuntul, de exemplu, cu privire la TVA, la taxele de reciclare şi la impozitele pe drepturi de reproducere. În momentul de faţă, unii vânzători cu amănuntul trebuie să trateze cu mai multe autorităţi fiscale, să se supună diverselor norme naţionale de reciclare a deşeurilor electronice şi pot ajunge în situaţia de a plăti impozite pe dreptul de reproducere în câteva ţări pentru aceleaşi bunuri.