Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Dobânzile creditelor de stat pentru bănci vor creşte în funcţie de riscuri
Dobânzile de rambursare a ajutoarelor de stat acordate băncilor de guvernele ţărilor din Uniunea Europeană ar trebui să reflecte gradul de risc generat de situaţia fiecărei instituţii financiare în parte, potrivit unui nou set de reglementări, publicat luni de Comisia Europeană. Astfel, dobânda la care băncile vor rambursa creditele oferite de guverne se va calcula prin adăugarea unui cuantum de risc la dobânda de politică monetară a fiecărui stat. „Băncile cu grad mai ridicat de risc vor fi nevoite să accepte o rată mai mare de remuneraţie“, se arată într-un comunicat al Executivului Uniunii Europene. Recent, mai multe state membre, printre care Franţa, Germania, Suedia şi Austria, au exercitat presiuni diplomatice asupra Comisiei Europene, pentru a obţine aprobarea rapidă a programelor naţionale de salvare a sistemului bancar. „Acest nou pachet de reglementări oferă echilibrul corect între menţinerea unui flux stabil de creditare către economia reală, stabilizarea pieţelor financiare şi conservarea, menţinerea competiţiei corecte în sistemul bancar european“, a declarat, luni, comisarul european pentru Competiţie, Neelie Kroes. CE nu a oferit repere precise cu privire la ratele dobânzilor pentru programele de recapitalizare a băncilor. Printre reglementările cuprinse în noul pachet de legi se mai numără stimulente care să asigure implicarea de cât mai scurtă durată a guvernelor în activitatea băncilor, precum majorarea treptată a dobânzilor, la intervale regulate de timp. Totodată, Executivul UE consideră că ajutorul de stat poate fi acordat numai dacă instituţia financiară vizată este de acord să realizeze un proces amplu de restructurare şi să nu refuze schimbări în management, dacă situaţia le impune. În plus, fiecare stat membru care aplică un program de ajutoare de stat pentru sistemul financiar trebuie să raporteze detaliat modul în care au fost utilizate fondurile, strategiile adoptate de bănci în urma obţinerii finanţărilor şi planurile de restructurare necesare pentru acele instituţii financiare cu probleme severe.