Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Două milioane de hectare vor fi irigate în 2020
Brăila va fi primul judeţ al României care în 2020 va avea sistemul de irigaţii reabilitat în totalitate, pe întreaga suprafaţă, care însumează 360 de mii de hectare, a declarat ministrul agriculturii, Petru Daea. Potrivit acestuia, în ţară sunt deschise 40 de şantiere pe sistemul de irigaţii, proiecte pentru executarea cărora a fost alocat peste un miliard de euro din bugetul statului şi 435 milioane de euro de la Uniunea Europeană prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, obiectivul fiind ca în 2020 să se ajungă la o suprafaţă de 2 milioane de hectare care pot fi irigate.
Ministrul agriculturii a fost prezent miercuri în judeţul Brăila pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare la amenajarea Terasei Brăilei, care deserveşte peste 125 mii de hectare, prin cele 150 km de canale existente, şi unde se reabilitează patru staţii de repompare cu construcţiile adiacente.
„Este o lucrare foarte importantă, care înseamnă peste 125 de mii de hectare pe Terasa Brăilei, ştiindu-se că aici este un sistem bine construit de-a lungul timpului, este adevărat că în zona aceasta s-a întreţinut o parte din el”, a spus Daea, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului, Brăila va fi primul judeţ al României care în 2020 va avea sistemul de irigaţii reabilitat pe întreaga suprafaţă, care însumează 360 de mii de hectare.
„Avem ca obiectiv să repunem în funcţiune sistemul de irigaţii la nivelul la care a fost în anul 1989, pe întreaga suprafaţă care însumează 360 de mii de hectare. Brăila va fi primul judeţ al României care în 2020 va avea întreaga suprafaţă de irigaţii reabilitată, pentru a nu mai sta sub semnul incertitudinii privind producţia agricolă. Avem un program bine stabilit, care este urmărit la agrafă”, a declarat Petre Daea.
Ministrul agriculturii a mai amintit că în ţară sunt deschise 40 de şantiere pe sistemul de irigaţii în baza Programului Naţional de Irigaţii, proiecte pentru executarea cărora a fost alocat peste un miliard de euro din bugetul statului şi 435 milioane de euro de la Uniunea Europeană prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Potrivit conducerii filialei brăilene a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), pe raza judeţului Brăila se află în derulare, în prezent, lucrări finanţate prin Programul Naţional de Irigaţii în sumă totală de 40,2 milioane de lei.
Întrebat în februarie acest an, în comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci din Parlament, despre realizarea investiţiilor în sistemul de irigaţii, acolo unde canalele sunt distruse şi complet secate, așa cum este cazul în judeţul Vrancea, ministrul preciza încă de atunci că există o decizie în acest sens, dar şi bani prevăzuţi în buget.
„E o întrebare foarte bună, şi la întrebările astea stau liniştit, motiv pentru care vă dau şi un răspuns cum se cuvine la o întrebare extrem de importantă pentru ţară. Punerea în operă a celor două milioane de hectare de irigaţii este un obiectiv naţional, şi aşa cum vă interesează pe dumneavoastră de judeţul Vrancea, aşa mă interesează şi pe mine de toată ţara. Spuneam că 40 sunt acum obiective în lucru, 30 vor fi noi, inclusiv la Vrancea, şi vă spun în premieră decizia pe care am luat-o, că acea bucată din Canalul Siret-Bărăgan de 51,7 km, care are deja profilul făcut, dar lucrări finalizate sunt numai pe 5,7 km, acolo am dat drumul la staţia de pompare de la Haret, pentru a duce apa pe o suprafaţă de peste 3.000 de hectare”, a explicat şeful MADR, potrivit Agerpres.
El a menţionat că toate canalele şi staţiile de pompare vor fi „reparate, calibrate, impermeabilizate”.
România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care se estimează că doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile.
Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare, care a fost distrusă aproape în întregime, instalațiile fiind furate sau lăsate în paragină. În total, conform unor estimări, sunt necesare în jur de 14 miliarde de euro pentru a pune la punct un sistem de irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro